În a treia zi de odihnă s-a întâmplat ceva ce ne-a zdruncinat echilibrul
perfect al noii ordini sanatoriale. După amiază ne-am dus cu întreaga familie
pe plajă, traversând limanul cu vaporașul, și am ocupat locul nostru
tradițional, sub umbrela de paie din capătul șirului. Apa mării era caldă, de
un verde lăptos, aivazovskian. Pe cerul dinspre miază-noapte, un nor întunecat
acoperise soarele. Ne scăldam cu Voichița și nu ne păsa de nori. Aurelia ne
fotografia de zor, bucurându-se de verdele mării – zicea că îi iese bine în
poză. Kira poza pe mal, dansând grațios cu o năframă de mătase prinsă în păr. Continuam
să ne zbenguim și să ne stropim cu Voichița și ne bucuram de apa catifelată, în
ciuda cerului care între timp se întunecase și mai tare. Aurelia fotografia
frenetic pe fundalul cerului care devenise aproape negru în partea dinspre
podul peste liman. – Cercul, cercul! – îmi striga Aurelia, ia cercul..., în
timp ce ne făcea semn să ieșim. Vântul luase pe sus cercul gonflabil și îl aruncă
pe mal. Voica a ieșit glonte din mare și s-a dus la maică-sa, iar eu m-am
îndreptat spre cuvertură, făcută sul la baza umbrelei, și strângeam în grabă
obiectele în cuvertură, după care am alergat după Aurelia în direcția barului
de pe plajă. Nu mai rămăsese nimeni pe plajă în afară de mine. M-am temut în
acel moment să nu mă ia vântul pe sus cu tot cu bagaje în iureșul de scoici și
nisip. Aurelia cu copiii s-au tupilat pe partea laterală a tejghelei. Am început
să îmbrac copiii. Copii, închideți ochii, închideți ochii, le spuneam, ca să nu
le intre nisip în ochi. Aurelia a început a implora un bărbat de acolo să sune
acolo, să vină..., chiar nu vedeți?!... – într-o limbă rusă ce părea și mai
stâlcită din cauza stresului. Bărbatul nu înțelegea pe cine să sune și de ce. Alt
bărbat încerca să o consoleze pe Aurelia, spunându-i mai în glumă mai în serios
că noi aici avem furtuni din astea în toată luna. Mă simțeam depășit mai ales
pentru că nu reușeam să o liniștesc pe Aurelia și să le redau sentimentul de
protecție și siguranță. Vântul dens de nisip părea să se întețească. La un
moment dat, Aurelia văzuse vaporul pentru copiii din tabără, legat de chei la
câteva sute de metri distanță. Acesta i-a dat brusc un reper în iureșul
existențial. S-a întors la mine și mi-a zis că trebuie să mergem urgent acolo.
Mie nu mi se părea o idee bună deloc. A luat-o pe Kira în brațe, a chemat-o pe
Voica și au pornit frenetic pe drumul din stufăriș în direcția vaporului. Deși
am rugat-o, apoi somat-o să rămână, i-am urmat îndată. Vântul cu nisip ne bătea
în față. La o bucată de drum am luat-o pe Kira în brațe. Niște oameni
adăpostiți într-o rulotă ne-au invitat să rămânem la ei. Am ezitat o clipă, dar
le-am mulțumit și am mers mai departe. Kira îmi scâncea în ureche că a pierdut
soricelul. Ce soricel, Kira?! Șoricelul... Lasă că-l găsim mâine, Kira...
Când am ajuns la vapor, un om ne-a coborât puntea de lemn și ne-a deschis portița. Era ca și cum am fi intrat într-o cetate asediată. Mi-am dat seama că eram uzi și tremuram. Am lunecat în burta vasului. Era plin cu mame și copii. Un abur cald și familiar de respirație și corpuri umane ne-a luat în brațe și ne-a legănat ca pe niște copii rătăciți. După câteva clipe în care ne mestecam ultimele fărâme de neliniște, am început să discutăm și să facem glume, semn că pericolul era deja în urmă. Prin geamul aburit se deslușeau niște pete luminoase printre norii încă destul de denși. Pasagerii înghesuiți pe fundul ambarcațiunii mă duceau cu gândul la un grup de refugiați pe care îi vedem la TV rătăcind pe ocean în căutarea unei vieți mai sigure. După ceva tribulații de pe un vapor pe altul, iar vaporul nostru a fost luat la remorcă de un al treilea pentru a-l ridica de pe un banc de nisip, ne-am pornit. Văzând o rază de soare în zare, niște sinistrați puși pe glume au sugerat să facem cale întoarsă la plajă. La intrare în sanatoriu ne așteptau medicul de serviciu și câteva angajate. Ne-au spus, în glumă se vede, că ploaia la mare e terapeutică. A doua zi, deși a fost soare iar marea liniștită, copiii din detașamente n-au mai ieșit la plajă. Au fost probabil pedepsiți pentru vremea rea din ajun. O baie caldă ne-a dezmorțit membrele de frig și încordare. Înainte de somn le-am povestit copiilor o poveste despre o furtună în care a plouat cu jucării și păpuși de s-a umplut plaja de ele. Atâta consolare pentru șoricelul pierdut și lupta inegală cu rafalele de nisip.