Am fost la întâlnirea părinților cu învățătorii Voicăi. Îmi aduc aminte că atunci când mămica sau tăticu se ducea la adunarea de părinți la școala mea, aveam neapărat o discuție serioasă seara. M-am dus la gimnaziul Voicăi în aceeași stare de spirit cu care cred că mergeau părinții mei la adunarea de părinți la școala numărul 1. Curios, dar în gimnaziul Voicăi, întâlnirile cu părinții au loc individual, cu fiecare părinte în parte. Prima întâlnire am avut-o cu profesorul de geografie. M-a invitat jovial să iau loc și m-a întrebat dacă vreau să știu ceva anume. L-am întrebat cum e Voica la geografie. Mi-a spus că e foarte bună, învață bine, e prietenoasă. După o clipă de ezitare mi-a spus că are uneori obișnuința de a vorbi cu Louise, colega și vecina ei de bancă. În rest, e absolut în regulă, învață, îi place nu are nicio problemă. I-am zis că voi vorbi cu Voica să fie mai atentă, să nu vorbească cu colegii în timpul orei. Profesorul de geografie mi-a spus că nu, nu e nevoie să vorbesc cu ea. Nici măcar puțin, finuț? Nu, deloc, nu deranjează de fapt pe nimeni! – m-a asigurat profesorul. OK, am zis. M-am întrebat în minte de ce mi-a mai zis-o, totuși. Poate ca să-mi spună că Voica e un copil normal? Dacă vorbește la ore, fără să deranjeze, înseamnă că e bine integrată în colectiv. L-am întrebat dacă se descurcă în limba germană. A, da, desigur! Nici nu și-a dat seama că germana nu e limba ei maternă. De unde suntem? Din Moldova, îi spun, și vreau să continui automat să-i descriu unde se află. După zâmbetul omului, mi-am adus aminte că e prof de geografie și nu are rost să-i țin o lecție cu harta țărilor Europei de est. Doar de doi ani suntem în Germania?! Nu ar spune deloc, judecând după cât de bine vorbește Voica..., și eu, de altfel, tatăl ei. Pe această notă agreabilă, i-am mulțumit și am plecat. Acasă am aflat că profesorul de geografie o întrebase pe Voica ce să-mi spună despre ea. Că sunt prietenoasă... - i-a sugerat Voica nesigură. Bine, i-a spus proful de geografie și i-a făcut din ochi complice.
