joi, 15 iunie 2017
Voica s-a întors acasă. Ieri dimineață nimic nu lăsa să se bănuiască
această întoarcere. Dimineața s-a sculat singură, a închis ceasul deșteptător și
a venit la mine, să mă trezească. S-a spălat pe față, a mers la toaletă, am
ales împreună hainele pentru grădiniță – fără cea mai mică rezistență.
Dimpotrivă: cu entuziasm. Nu pot să zic că mi-a displăcut. Am început să mă
obișnuiesc chiar cu această fire a Voicăi și mă întrebam oare ce anume în
persoana și temperamentul meu i-a putut stimula o conversiune atît de
impresionantă. După grădiniță, am mers
împreună la spital, la Aurelia și la Kira și acolo am fost martor la
transformarea Voicăi din ea în ea însăși. A început a alerga după Kira, deși în
drum i-am ținut lecții de bună purtare la spital, căci Kira e slăbită, înțelegi?,
să n-o pupi și să n-o îmbrățișezi, e mai prudent așa. Ajunși pe loc, toate regulile
decretate de mine în mașină au căzut în desuetudine. Voica, n-o strînge în
brațe pe Kira! Nu alergați sub geamul medicului-șef! Credeam – sau speram? – că
transformarea Voicăi într-un copil cuminte va fi una definitivă. Ei bine, nu.
marți, 13 iunie 2017
Azi Kira a avut o intoxicație. De la lapte. Ce sarcasm al destinului pe
capul ei, tocmai ei să i se întîmple asta, căreia îi place atît de mult să bea oati... totoș (gustos)... Am stat cît am stat și cînd am văzut că se
agravează, am chemat salvarea, Aurelia și-a făcut bagajul cu stoicism și s-au
lăsat duse la spitalul de boli infecțioase pentru copii.
duminică, 11 iunie 2017
Aurelia o hrănește pe Kira, deși aceasta e deja la o vîrstă respectabilă cînd
ar putea să se hrănească de una singură. Își cere dreptul la atenție, cum ar
veni. Voica o vede și spune că vrea și ea să fie hrănită. Am doar două mîini,
Voica – îi răspunde Aurelia pe un ton ușor victimizat. - Păi da, cu una o hrănești
pe Kira, iar cu a doua pe mine – se bucură Voichița că a găsit atît de repede o
soluție și pentru capră, și pentru varză.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)