Voichița a făcut din nou pasiune pentru balet. Mulțumită lui Marc, noul ei coleg de grădiniță și mentor de balet. Seara vine acasă animată de gîndul de a mai privi o bucată din filmul Balerina și apoi a-și îmbrăca costumul de balerină, a-și pune încălțămintea de balerină și de a dansa Lacul lebedelor (altceva nu merge pentru dans). Dimineața se duce însuflețită la grădiniță pentru că Marc o va antrena din nou să danseze, să pună corect picioarele și să facă salturi cu piruetă. Pentru ea nu e principial că Marc se întreține reușit și cu alte fete, iar cu una din ele chiar se și pupă cu regularitate, ba chiar, dacă se adeveresc zvonurile, se și va căsători. Ceea ce contează cu adevărat este că el o va învăța să fie o balerină, iar ea îi va fi o elevă pasionată și silitoare. Și ce dacă a refuzat să mai meargă la două cercuri de dans. Încercăm să o convingem că va putea merge din nou la un cerc de dans – de balet!, dar ea rămîne prudentă. Și la ce i-ar trebui acum un cerc de dans, dacă îl are pe Marc?
marți, 27 martie 2018
vineri, 23 martie 2018
De la o vreme, Kira nu-și mai reține pipele la
grădiniță. Poate că a luat exemplu de la colegii ei mai puțin abstinenți. Sau
uită să se ceară la oală înainte să o fure somnul de amiază? Ieri a făcut și la grădiniță, după somn, și acasă. După obiceiul format recent, la o bucată de noapte Kira se mută în
patul nostru. Aurelia evadează la un moment în patul Kirei. Spre dimineață, Kira
mă trezește: mama, mama, învelește-mă”. Am învelit-o, dar ea s-a sculat după
cîteva clipe și s-a dus la mamă-sa în patul ei de copil. Am adoptat mai nou o nouă
metodă de somn: cînd vrea mușchiul ei, Kira se mută în patul nostru. Pînă vine
dimineața, în patul nostru se întîmplă o rocadă halucinantă: seara mă culc eu
cu Aurelia, pe la miezul nopții vine Kira și dormim în trei, apoi Aurelia se
mută în patul Kirei, după un timp Kira se trezește și se duce la mama ei în
patul ei. Spre dimineață, Aurelia se întoarce în patul nostru. Într-un final,
revine și Kira în patul nostru conjugal. Cei mai statornici sîntem eu și Voica,
care rămînem pînă dimineață în patul cui ne are.
miercuri, 21 martie 2018
A nins toată noaptea, iar spre dimineață orașul era acoperit de o pătură groasă de zăpadă albă, strălucitoare. După cîteva zile cu 15 grade plus, o zăpadă căzută acum, la mijloc de martie, a fost pentru mulți o surpriză mai degrabă neplăcută. Pentru Voica și Kira, sau domnișoara Mîine și domnișoara Poimîine, după personajele din povestea Alinei Rosetti citită în ajun, a fost la început un subiect de frustrare, după tot alaiul de povești și poezii de matineu care le-au întreținut așteptarea că, iată, „Vine, vine primăvara!”. Pentru mine, în schimb, această zăpadă a fost ca o binecuvîntare. Poate pentru că, cel puțin în mintea mea, am tras cu mine cîteva restanțe în această primăvară venită prea repede, așa încît revenirea în drepturi a iernii i-a dat mentalului meu un răgaz pentru a-și termina cele începute, înainte să vină din nou primăvara. De conjunctură, am recompus cu Voichița cîntecul: „Vine, vine primăiarna! Se așterne în toată țara. Mari troiene pe cîmpii. Să ne bulgărim, copii!”
marți, 20 martie 2018
Hotărît, Kira a intrat într-o fază mistică. Într-o zi, s-a apropiat de
Aurelia și i-a spus, pe șoptite: vine sufletu' din cei... – Ce tot spui, Kira? -
Ie iotund și aie două buiine... Și arată cu degetul în aer o formă rotundă și
pe ea, cu același deget, două buline. – Of, nu mă băga în boale, Kira! – o imploră
Aurelia. După vreo două zile, Aurelia pune filmul nostru de nuntă. La un moment
dat, îi arătăm Kirei pe bunelul Nicolae, de care Kira știa doar din
auzite și pe care îl văzuse doar în pozele înșirate la bunica Maria prin toată
casa. Kira se uita fascinată la figura mișcătoare a bunelului Nicolae în vîltoarea
nunții. – Mama, vieau să fiu și eu acoio! – îi spuse ea mamei, și apoi a repetat
fraza de cîteva ori, de parcă aceasta ar fi o vrăjitoare a timpului și i-ar sta
în puteri să o teleporteze pe Kira la nunta părinților ei. A doua zi Kira mi-a spus: ți-aduci aminte cum
buneiu’ Nicolae ne-a săiutat? – Cînd Kira? – Iei... – Ieri? Ne-a sărutat
bunelul Nicolae? Cînd, Kira? – o tot iau eu la întrebări, de parcă ea nu s-ar
fi exprimat destul de clar. Ce e aici greu de înțeles? Bunelu’ Nicolae
ne-a sărutat ieri pe toți, în filmul de la nuntă, probabil. Și Kira, pe semne, s-a și
văzut acolo, la evenimentul fondator al familiei noastre, înainte să se fi născut.
Îmi mai aduc aminte cum Voica a rămas acum vreun an la Căușeni, la bunica
Maria, cînd se făcuse o pană de curent. Pentru a umple golul lăsat de stingerea luminii,
nepoata și bunica au aprins lumînări în toată casa și își povesteau povești de
zor ca două șaherezade. Cînd am venit noi de la Chișinău, Voica ne-a rugat, în
șoaptă, să vorbim mai încet: sufletul lui bunelu’ e în toată casa.
joi, 15 martie 2018
Azi ne-am dus împreună să le luăm pe Kira și Voica de la grădiniță, Aurelia pe Kira și eu pe Voica. Dar înainte de asta am așteptat-o vreo 10 minute mai întîi pe Kira să-și termine omleta, cam hoțește, la o anumită distanță de geamul grupei, ca să nu ne vadă copiii și să alerge la noi ca potîrnichele după mamamamama.... Apoi, tot hoțește m-am deplasat pe sub geamuri, aproape în genunchi, ca să ajung la Voica. Mînca și ea, numai că ea a fost mai pretențioasă la omletă – sau pentru că m-a văzut pe mine? – și nu și-a terminat farfuria.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)