Anul trecut, Kira nu se mai sătura de scăldat. În acest an, Kira se mulțumește cu bălăcitul în valuri pe mal. În limbaj sanatorial, se zice talazoterapie. Nu se încumetă să intre mai adânc în apă, nici cu mine, nici cu Aurelia. O fi din cauza scăldatului în toboganul „cel strașnic” la ștrandul de la Chișinău la care ne-am dat cu Kira și a înghițit niște gâturi de apă. E drept că atunci când apa de mare e liniștită și limpede intră mai adânc și stă mai mult în apă. Se simte mai în siguranță.

În fiecare zi marea e alta. În prima zi era aprigă și învolburată. În cea de a doua zi, spuma mării împroșca pe mal cu nisip și scoici. În a treia zi apa mării era rece ca un râu de munte. În a patra zi, marea era liniștită ca un heleșteu, iar apa era limpede de-ți venea s-o bei. În a cincea zi, marea s-a încrâncenat din nou, cu valuri mari ce se spărgeau de mal ca niște geamuri în furia vântului. În cea de a șasea zi, norii au acoperit cerul, de nu se vedea unde sfârșește marea și unde începe cerul, iar apa se făcuse din nou rece de cleștar. Aurelia și alte mame de la sanatoriu se plâng mereu de apă rece și vreme rea. Pe mine marea ma încântă în toate ipostazele ei. Când eram mici și scânceam că apa ar fi prea rece și ne clănțăneau mereu dinții când ieșeam pe mal, iar mama ne ștergea, tata ne spunea că apa e numai bună și e mai bine să ne uscăm pielea alergând. Ne mai spunea o vorbă de duh că, atunci când apa era prea caldă, un georgian ar fi spus: eto ne voda, a chai (asta nu e apă, ci ceai). Apa mării te încântă tocmai pentru că e diferită de la o zi la alta. Totuși, preferata mea e marea de dimineață devreme când înot departe de mal, încât să nu se mai audă zgomotul de pe plajă, mijesc ochii spre orizont și steluțe de soare valsează deasupra apei.

Kira ne roagă mereu să-i spunem povești. Pe barcă plutind spre plajă și înapoi, la proceduri, la somnul de amiază și la culcare seara. De la o vreme, preferatele ei sunt poveștile cu vrăjitoare. Cu o vrăjitoare rea. Vrea povești de groază și cu suspans. Noi o menajăm și îi spunem povești cu vrăjitoare, dar cu conținut moralizator și happy end. Uneori, Kira se prinde că trișăm și se enervează, vrea povești straș-ni-ce! Și atunci mai băgăm elemente horror, pe care le modulăm cu manifestări de curaj și cu puterea de acțiune a personajei principale – o fetiță de patru ani, care are o soră mai mare, un tată și o mamă. Vrăjitoarea e perfidă și rea, dar este înfruntată de curajul tinerei personaje, ajutată de sora mai mare și uneori de părinții ei. Kira ascultă cu sufletul la gură, dar când se sfârșește povestea, mereu ne comandă alta și apoi alta pentru a amâna ora de somn... Gata, Kira, lasă-ne și pe noi cu poveștile noastre...

În a treia zi de odihnă s-a întâmplat ceva ce ne-a zdruncinat echilibrul perfect al noii ordini sanatoriale. După amiază ne-am dus cu întreaga familie pe plajă, traversând limanul cu vaporașul, și am ocupat locul nostru tradițional, sub umbrela de paie din capătul șirului. Apa mării era caldă, de un verde lăptos, aivazovskian. Pe cerul dinspre miază-noapte, un nor întunecat acoperise soarele. Ne scăldam cu Voichița și nu ne păsa de nori. Aurelia ne fotografia de zor, bucurându-se de verdele mării – zicea că îi iese bine în poză. Kira poza pe mal, dansând grațios cu o năframă de mătase prinsă în păr. Continuam să ne zbenguim și să ne stropim cu Voichița și ne bucuram de apa catifelată, în ciuda cerului care între timp se întunecase și mai tare. Aurelia fotografia frenetic pe fundalul cerului care devenise aproape negru în partea dinspre podul peste liman. – Cercul, cercul! – îmi striga Aurelia, ia cercul..., în timp ce ne făcea semn să ieșim. Vântul luase pe sus cercul gonflabil și îl aruncă pe mal. Voica a ieșit glonte din mare și s-a dus la maică-sa, iar eu m-am îndreptat spre cuvertură, făcută sul la baza umbrelei, și strângeam în grabă obiectele în cuvertură, după care am alergat după Aurelia în direcția barului de pe plajă. Nu mai rămăsese nimeni pe plajă în afară de mine. M-am temut în acel moment să nu mă ia vântul pe sus cu tot cu bagaje în iureșul de scoici și nisip. Aurelia cu copiii s-au tupilat pe partea laterală a tejghelei. Am început să îmbrac copiii. Copii, închideți ochii, închideți ochii, le spuneam, ca să nu le intre nisip în ochi. Aurelia a început a implora un bărbat de acolo să sune acolo, să vină..., chiar nu vedeți?!... – într-o limbă rusă ce părea și mai stâlcită din cauza stresului. Bărbatul nu înțelegea pe cine să sune și de ce. Alt bărbat încerca să o consoleze pe Aurelia, spunându-i mai în glumă mai în serios că noi aici avem furtuni din astea în toată luna. Mă simțeam depășit mai ales pentru că nu reușeam să o liniștesc pe Aurelia și să le redau sentimentul de protecție și siguranță. Vântul dens de nisip părea să se întețească. La un moment dat, Aurelia văzuse vaporul pentru copiii din tabără, legat de chei la câteva sute de metri distanță. Acesta i-a dat brusc un reper în iureșul existențial. S-a întors la mine și mi-a zis că trebuie să mergem urgent acolo. Mie nu mi se părea o idee bună deloc. A luat-o pe Kira în brațe, a chemat-o pe Voica și au pornit frenetic pe drumul din stufăriș în direcția vaporului. Deși am rugat-o, apoi somat-o să rămână, i-am urmat îndată. Vântul cu nisip ne bătea în față. La o bucată de drum am luat-o pe Kira în brațe. Niște oameni adăpostiți într-o rulotă ne-au invitat să rămânem la ei. Am ezitat o clipă, dar le-am mulțumit și am mers mai departe. Kira îmi scâncea în ureche că a pierdut soricelul. Ce soricel, Kira?! Șoricelul... Lasă că-l găsim mâine, Kira...

Am venit din nou la mare, la sanatoriul pentru copii Sergheevka. Faptul că venim aici a treia oară ne dă un sentiment de stabilitate. E drept că am fost mutați în altă cameră decât cea din anul trecut, ceea ce ne-a indus la început o stare ușoară de disconfort, dar după ce am văzut camera, care era dotată și cu o cameră de baie-WC individuală, ne-am liniștit. Unde mai pui că avea și priză de curent. E dosită de soarele amiezii și vacarmul discotecii de seară. Oamenii au de ce să fie mulțumiți aici: trei ori pe zi au mâncare pe săturate (în funcție de dieta prescrisă) și o gustare la chindii, proceduri cu nămol, masaj, fizioterapie, băi, ceai de plante, apă minerală, inhalații, salină, aromaterapie etc., mare dimineața și după masă, iar seara discotecă... Unii dintre ei au fost între timp stricați de luxul flexibil al hotelelor all inclusive – îi poți vedea cum își revendică dreptul la confortul pe care cred că îl merită. Dar directorul sanatoriului i-a avertizat de la bun început pe toți că aici nu e hotel, ci sanatoriu, cu regim de spital, ceea ce înseamnă în primul rând tratament aplicat de specialiști, și disciplină... A mai spus un lucru care ne-a mirat puțin: că ar fi un sanatoriu pentru săraci, așa că să nu ne așteptăm la un confort excesiv. Eu aș spune că oamenii care se odihnesc și se tratează aici sunt mai degrabă exponenți exemplari ai clasei muncitoare, cu mame și uneori tați cu copii care au nevoie de odihnă și tratament binemeritate, după un an de muncă asiduă. În acest sens, sanatoriul este corespondentul perfect al societății socialiste, la fel cum hotelul all inclusive este o emanație a societății liberale. Hotelul all inclusive creează cel puțin iluzia alegerii individuale și plăcerea de a fi servit unor clienți care au lucrat anul împrejur în condiții exact opuse. În sanatoriu, în schimb, beneficiarul este întâi de toate un pacient căruia medicul îi prescrie un regim de tratament în care totul: procedurile, mâncarea, băutura, dar și soarele, marea și chiar și discoteca de seară devin elemente ale unui sistem terapeutic. Am căutat așadar să ne acomodăm cât se poate de armonios cu acest sistem pentru a extrage maxime beneficii indiviuale și satisfacții secundare. Peste ani, copiii vor fi fiind, probabil, nostalgici după acest loc, cum am fost și eu față de tabăra de odihnă de la Carolina-Bugaz, repartizată părinților prin sindicatul Ministerului de învățământ, situată tot pe aici prin preajmă, amenajată cu căsuțe de lemn, cabine de duș comune și o cantină încăpătoare la care ne aprovizionam la fiecare mic dejun cu tartine de biscuiți cu unt pe care îi luam cu noi la plajă.