Treceți la conținutul principal
Am ieșit azi cu Kira afară cît timp mama ei semna autografe la salon. Tot tacîmul: dat în scrînciob, lunecat pe tobogan, urcat pe curcubeu, cățărat în copaci, jucat în nisip... și un-tatata. Ne întîlnim cu vecinii noștri surdomuți, părinții lui Sandu. Încearcă să comunice cu Kira, îi fac semne, îi arată că ce mare e. Kira e vizibil fascinată de această comunicare tăcută. De parcă în sfîrșit cineva ar înțelege-o, fără cuvinte. La un moment dat, își înfrînge timiditatea și începe și ea să gesticuleze. Arată cu mîna sus, ca să confirme că e mare. Apoi le face semn de salut la plecare. Vecinii se arată mirați că se descurcă atît de ușor pe limba lor. De fapt, ei au vorbit pe limba ei. Și s-au înțeles cum nu se poate mai bine.

Seara o culc pe Kira, o îmbrac în pijama, îi cînt somnoroase păsărele, îi urez noapte bună și ies în calea mea, adică spre calculator. Abia de trece un minut că mă și aud chemat din nou: ta-ta! Taa-ta... Mă scol cu puțină tragere de inimă și: ce e Kira? Ta-ta... Da, spune, Kira... Ta-ta, pe un ton tot mai rugător. Atunci îmi dau seama că de fapt vrea ca-ca, pronunțînd cum știe ea. O duc la WC, dar mă simt contrariat. Mă cam enervează această omofonie dizgrațioasă. Pînă la urmă nici n-a vrut să facă nimic – un fel de falsă alarmă. Așa deci, a speculat din nou, acum cînd o învățăm să se folosească de oală. Pentru consolare, voi căuta un sens pozitiv acestei interjecții care aduce aminte de statutul meu patern. În linie cu ideologia tatălui, acest cuvînt exprimă desigur dorința ei intimă de autonomie și neatîrnare. Asta este, cu siguranță!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În sanatoriu, Voica a făcut o adevărată pasiune pentru un băiat cu vreo 7-8 ani mai mare decît ea, pe care îl asociază cu Peter Pan și căruia așa și-i spune: Peter Pan. Are o față drăgălașă, de băiat veșnic, care într-adevăr amintește de protagonistul ultimei ecranizări pe care am văzut-o cu ea. În acel film se înfiripase o poveste de dragoste dintre Peter Pen și o fată din oraș, pe care Peter o luase pe sus cu tot cu frățiori, departe, în tărîmul de nicăieri. Mi-a spus mai tîrziu că îl văzuse pe holul sanatoriului, venind de la proceduri, cel mai degrabă după o baie cu nămol, judecînd după chica lipită de frunte. A remarcat asemănarea cu personajul din poveste și i-a spus-o atunci mamei. Cînd l-a văzut la discotecă ne-a spus că vrea să danseze cu el. Pentru ca să-i satisfacă acest hatîr, Aurelia a mers să-i propună băiatului să danseze cu fata noastră. Iar Peter Pan – nu știam cum îl chema în realitate – acceptase. Voica era fericită.
De la o vreme, Kira vrea să facă totul doar cu mama ei. Cine să o hrănească? Mama! Cine să o ia în brațe. Mama, desigur. Cine să o șteargă la fund? Mama! Numai mama. Pentru ca să cuceresc eu aceste privilegii, trebuie să mă înarmez cu multă răbdare, glumițe și joacă. Iar cînd Kira își cîștigă dreptul ei legitim de a sta lipită de mamă-sa, Voica începe să-și revendice și ea acest drept inalienabil. Pînă la urmă, se pare că toată lumea vrea să doarmă, să mănînce și să defecheze cu mama. Pînă cînd, în ultima noapte, turbulentă, Aurelia a luat-o pe Kira lîngă ea, în pat. A zis că nu poate priva copilul de căldura maternă de care are nevoie, mai ales aici, la București, într-un mediu nefamiliar. Ne-am înțeles că, dacă se mai repetă asemenea nopți, ea va dormi cu Kira, iar eu cu Voica. Dimineața am avut imprudența să-i spun Voicăi că voi dormi cu ea, în cazul în care Kira va dormi prost. Era fericită. Nu m-am așteptat la o asemenea explozie de bunăvoință din partea ei. Seara, cînd ne pregăt…
Din nou în sanatoriul pentru copii Sergheevka. Denumirea acestei instituții ar putea induce în eroare prietenii noștri din România. Deși are ceva în comun cu genul acesta de instituție, sanatoriul de la Sergheevka se vrea exact opusul unui sanatorium. Acesta nu e un loc pentru bolnavi, ci pentru odihna și tratamentul copiilor și întregii familii. E o URSS la scară mică, pentru uzul copiilor. Totul e făcut aici pentru binele și sănătatea copiilor (post)sovietici, după o formulă bine ticluită și verificată de mai bine de o jumătate de secol de medici terapeuți, nutriționiști, kinetologi, psihologi și pedagogi – cu toții adulți, firește. Alimentația, procedurile de terapie preventivă, ieșirile la mare și activitățile de divertisment – toate sînt bine dozate și organizate pentru un beneficiu maxim al copiilor, viitoarele generații de cetățeni. Orarul zilei și disciplina sunt bine puse la punct: mai stricte pentru copiii înregimentați în detașamente, ceva mai laxe pentru mame / părinți și …