Mîine dimineață se încheie o săptămînă de cînd am căzut pe gheață, în mijlocul unei străzi interioare, la vreo 100 de metri de grădiniță. Eram cu copiii și, în plus, o aveam pe Kira în brațe, de unde și puterea impactului osului gleznei mele la sol, mai ales că am ținut să o protejez la cădere. Mă învălui brusc o durere de nu știam ce să fac cu mine. Cînd m-a văzut căzut la pămînt, Voica a venit la mine și mă ruga: hai, tăticu, hai, scoală! Credea că dacă o să mă scol, o să mă fac din nou bine. I-am spus că trebuie să stau puțin așa și acuș mă scol. E curios, mi-am adus aminte mai tîrziu că în acel moment trecuse pe lîngă noi o femeie tînără, care nu s-a oprit și părea că nici nu ne-a observat, deși trecuse la un metru pe lîngă noi. Noroc că o mașină care tocmai trecea pe acolo s-a oprit și de acolo un omulean m-a întrebat în rusă dacă am nevoie de ceva, poate vreau să mă ducă la urgență. I-am spus că nu e nevoie, sun eu la salvare. Dar omul nu s-a dus în calea lui. Am format 112 și am dat adresa grădiniței, dar omul cel bun și nevastă-sa s-au oferit din nou să mă ducă cu mașina pînă la intrare în grădiniță, să-mi ducă copiii în grupele lor și apoi să aștepte cu mine mașina salvării. Le-am mulțumit tare pentru ajutorul lor. Poate că o să ni se întîmple și nouă vreodată așa... – și-a explicat bărbatul gestul. Și de la spitalul de urgență păstrez mai degrabă amintiri bune: oameni care m-au ajutat repede, eficient, m-au însoțit mereu – de la radiografie la medic și invers -, fără să-mi ceară ceva.

De fiecare dată cînd Kira sau Voica stau mai mult de cîteva zile pe undeva, de obicei la bunei, ne pare că au crescut vizibil. De astă dată, Kira a stat la bunica Maria o saptămînă întreagă, ca să se pună pe picioare după o otită grea. Am văzut-o doar pe skype toate zilele astea, vorbind pe două voci – și pe unde diferite – cu bunica Maria. La un moment dat a început să se plictisească doar de compania bunicii și ne întreba mereu cînd venim. Bunica Maria a înțeles că ar trebui să inventeze ceva ca să-și țină nepoata și a invitat doi copii din mahala, pentru a o socializa pe Kira. Bunica ne spunea cu mîndrie pe skype că, deși acei copii erau cu vreo 2 ani mai mari decît Kira, fiica noastră o făcea pe educatoarea cu ei: le organiza jocuri, le arăta cum să deseneze fețe de oameni. A desenat ea însăși o mulțime de schițe ce amintesc la prima vedere de maniera naiv-simbolistă a lui Kandinsky. Cînd bunica o întreba ce a desenat, avea la toate un răspuns: chipul mamei. Dar cea mai mare realizare a ei de cînd a stat la bunica a fost că a început a spune sunetul R. Ne tot spunea: mama, uite, Ki-i-Ra, tata: Ki-i-Rrra... Ki-RRR-a NeguRRă... Nu puteam crede că a crescut așa de mare în doar o săptămînă. Iar să spui R, nu e deloc puțin lucru pentru un copil de trei ani jumate. Este consoana care dă siguranță întregului sistem fonic, aidoma unei armaturi metalice care ține carcasa unui eșafodaj. E bine, Kira! Mîine cu ce ne mai surprinzi?   

Organele „degitale” sau „vegetale”?

Dintr-o scrisoare de la bunelu' Ion:

Lucram în grădină și lucrând mi-am amintit o discuție cu fiica voastră cea mare, când a fost la noi ultima dată. Și am izbucnit în râs. Am râs cu mine însumi. Și când omul râde de unul singur și parcă pentru sine nu e lucru bun. Ia vedeți și voi dacă-s normal la cap.
Eu am întrebat-o pe Voichita ce a învățat ieri la grădiniță și ea a început să-mi povestească. Lucrul asupra cărui a stăruit în mod deosebit a fost lecția despre corpul uman. Dintre toate organele din care e făcut omul cele mai interesante sunt, vorba dânsei, „organele degitale (sic!)”. Eu am crezut că e vorba de mâini, picioare, organele care au degete. Chiar un coleg cu doctorat habilitat în diplomă este convins că expresia „în format digital” ar însemna să bați tastatura cu degetele. Când însă am mai pus niște întrebări de adâncire a subiectului fata s-a desconspirat prin a-mi arăta prin gesturi cam despre ce organe e vorba și atunci: „Aha reacția”, evrika! - organe genitale, despre ele îmi tot vorbea nepoata. Am izbucnit în râs. Azi în grădină nu a fost altceva decât o simplă joacă a memoriei mele hotărând să mă înveselească.

Din postarea Aureliei:

"Azi la grădiniţă am vorbit despre organele „vegetale”.
"...?"
"Ce, nu ştii? Săptămâna asta noi învăţăm corpul uman."