duminică, 3 martie 2024

De câteva luni, mi-am impus disciplina, apoi mi-am urmat plăcerea, de a alerga dimineața devreme până la terenul de sport; acolo fac exerciții de respirație, apoi revin alergând spre casă. La șase și un sfert, cei mai mulți locatari de pe strada Lore Kullmer se trezesc în voie, aprind o lumină, deschid un geam. Pentru unii, e exact timpul de a ieși din casă, alții revin din tura de noapte, pe când o altă parte își întinde plăcerea ultimelor minute de somn. Până ajung la terenul de sport, surprind cu privirea mișcările molcome din spatele geamurilor. Ceva mai într-o parte de Drachenspielplatz s-au construit niște blocuri moderne de cinci etaje în care n-au întârziat să se mute tinere familii de angajați ai start-up-urilor care au încolțit în ultimii doi ani cu duiumul în cartier. La colțul blocului, într-un apartament cu geamurile mari, luminată discret, una din aceste familii se trezește pe la ora când apar eu pentru a-mi face exercițiile. Ea pune de-o cafea, iar el apare cu un ziar sau o tabletă în față. În centrul încăperii, un acvariu colorat îți dă impresia unui film în film: ai putea crede că în acel acvariu mai mare, stă un acvariu mai mic.