Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2018
O iau pe Voica de la grădiniță. Mă roagă să o las trei minute să se ma joace cu prietenii. Remarc, în trecere, vreo trei băieți pe lîngă Voica. Mergem la magazin. O vînzătoare mă felicită galant, după ce-i iau ouăle, cu sărbătoarea... Care? 23 februarie! A, ziua armatei sovietice, devenită tradițional ziua bărbaților, un fel de corespondent masculin al lui 8 martie – ziua mamelor și a tuturor femeilor, desigur. Ah, da... Mulțumesc. Credeam că mă felicită cu ziua lui tata! Vînzătoarea zîmbește, oarecum descumpănită de reacția mea, probabil neadecvată. În drum, Voichița îmi spune că azi la grădiniță au sărbătorit ziua bărbaților. Asta chiar e bună... Cu ocazia asta, Voichița mi se destăinuie, aproape în șoaptă: știi..., un băiat mă iubește, îl cheamă Kiril. El de fiecare dată cînd mă vede, mă pupă. Și îți place?, o întreb eu. Da!, de parcă ar spune: Da, firește. Și acum s-a apropiat de mine și mi-a spus că nimeni nu vrea să-l pupe, de ziua bărbaților. L-am pupat. Hm, și i-a plăcut? Da! …
Marți spre miercuri: noapte de coșmar, cu sculat din pat de cîteva ori, plînsete, urlete, smiorcăieli. A doua zi, o întrebăm pe Kira de ce se scoală noaptea și ne trezește din somn de fiecare dată. Pentu că... veau să vii la mine. Bine, Kira, dar nu pot veni de zeci de ori! Miercuri spre joi: la fel. Tot atîtea urlete, plînsete, smiorcăieli. De ce? – o întreabă Aurelia. Pentu că... am vut să vii... Joi spre vineri: idem. Îi sunăm pe bunei și îi întrebăm cînd vor să-și ia nepoatele în weekend. Sîmbătă dimineață. Altă dată ne spuneau să le aduc de cu vineri seara. Vor să cîștige o noapte, cu siguranță. Vineri spre sîmbătă: același scenariu. Aurelia merge pînă la urmă să doarmă cu ea, deși ne-am zis că vrem să o obișnuim să doarmă în patul ei și să ne lase să dormim într-al nostru. N-a fost o soluție, pentru că ea a continuat să plîngă, să țipe, să se scoale în fund, apoi să se pornescă instinctiv spre dormitorul nostru. Dimineața, același răspuns. Bine, dar am dormit cu tine, ce mai vre…
Urcăm în mașina semicongelată, le așez pe Voica și pe Kira, le fixez centurile, curăț promoroaca de pe parbriz, dau drumul la căldură, la radio și pornim la grădiniță pe drumul cel scurt, cum îi spune Voichița (dar ea îl preferă pe cel lung). Radio Chișinău: „... toți vor să fie șefi. Pînă și copiii cînd sînt întrebați, îți spun că vor să fie șefi cînd vor crește mari...”. Tata, tu vrei să fii șef? – mă întreabă Voica apropo de discuția de la radio. Mă gîndesc preț de cîteva clipe. Da, vreau... Chiar?! – sa arată Voica suprinsă. Chiai? – replică și Kira în ecou. – Da, vreau, ce e rău în asta? Dar vreau să-ți spun că poți fi șef de țară și să nu ai nicio o putere și să fii șef într-o echipă mică și să faci mai multe lucruri bune. Uite așa șef vreau să fiu, ca să ajut niște oameni să facem împreună lucruri bune. Voica a rămas visătoare. Ne continuăm calea la grădiniță pe drumul cel scurt.