jurnal de tatic

De la o vreme, Kira vrea să facă totul doar cu mama ei. Cine să o hrănească? Mama! Cine să o ia în brațe. Mama, desigur. Cine să o șteargă la fund? Mama! Numai mama. Pentru ca să cuceresc eu aceste privilegii, trebuie să mă înarmez cu multă răbdare, glumițe și joacă. Iar cînd Kira își cîștigă dreptul ei legitim de a sta lipită de mamă-sa, Voica începe să-și revendice și ea acest drept inalienabil. Pînă la urmă, se pare că toată lumea vrea să doarmă, să mănînce și să defecheze cu mama. Pînă cînd, în ultima noapte, turbulentă, Aurelia a luat-o pe Kira lîngă ea, în pat. A zis că nu poate priva copilul de căldura maternă de care are nevoie, mai ales aici, la București, într-un mediu nefamiliar. Ne-am înțeles că, dacă se mai repetă asemenea nopți, ea va dormi cu Kira, iar eu cu Voica. Dimineața am avut imprudența să-i spun Voicăi că voi dormi cu ea, în cazul în care Kira va dormi prost. Era fericită. Nu m-am așteptat la o asemenea explozie de bunăvoință din partea ei. Seara, cînd ne pregăteam de somn, Voica îmi aduce aminte că i-aș fi promis că voi dormi cu ea, necondiționat. S-a resemnat cu greu că va dormi din nou cu Kira și, doar dacă aceasta va avea din nou crize nocturne, voi veni să dorm cu ea, iar Kira va merge în patul nostru. Observ în ochii Aureliei un licăr pe care altă dată nu l-am mai văzut. Să fie gelozie? Noaptea, Kira s-a trezit din nou cu țipăt, de la un coșmar copilăresc, probabil. Aurelia merge să o calmeze – pe mine oricum nu mă recunoaște în fapt de noapte. A convins-o pînă la urmă pe Kira să doarmă în patul ei, după care s-a întors în patul matrimonial. De una singură.