jurnal de tatic

Astăzi un soare mare de acadea ne-a luminat casa și sufletele.

Voica se uită cu mîndrie la mama și la cartea ei. Să trăiești mulți ani, tu și cartea ta, zice ea. Îi întoarce paginile cu grijă și admirație în egală măsură.


Ama! – își cere Kira dreptul de proprietate asupra cărții. E și a ta, și a Voicăi... E a noastră a tuturor, încearcă Aurelia să ne împăciuiască. Ca să-i dea dreptate, într-un moment de singurătate Voica zgîrîie cu un pix în drept cu „Scrie aici numele tău”: VOICAKIRA... După care, fără să stea mult pe gînduri, sustrage cîteva volume din coletul de pe raft și începe a distribui autografe: asta e pentru VLAICU-ELIZAMATEA (sic)... Asta e pentru LU... Stai puțin, Voichița, de ce le scrii pe toate? – o întreabă Aurelia contrariată. Doar nu ești tu autoarea cărții? – adaug eu pe același ton. Supărată foc – cum adică nu este ea au... ce? Am vrut doar să-ți spun că Louise se scrie cu OU și S, nu cu U și Z... – încearcă Aurelia să dreagă busuiocul...

Nici măcar programul muzical – cu un Débussy visător și suav – n-o poate consola.
Așa sau altfel, probabil că fiecare dintre noi ne simțim autori de drept ai cărții, pe lîngă inspiratori, iar unii dintre noi și personaje cu acte în regulă. Așa că nu ne vom ceda acest drept!
Să ne trăiești, Aurelia, tu și cartea ta!