Azi casa noastră a fost îndoliată. A murit hamsterul
nostru pe nume Frederick, numit în cinstea șoarecelui din cartea eponimă a lui
Leo Lionni. L-am primit în dar, mai exact în moștenire, de la Artiom, vărul fetelor,
înainte ca acesta să plece cu maică-sa la Sankt Petersburg. M-am împăcat greu
cu acest dar. Orice animal de companie e cumva un act împotriva naturii,
darămite un hamster care stă mereu în cușcă, pentru că dacă-i dai drumul prin
casă se poate rătăci, îți poate roade firele de telefon, între alte lucruri. Și
a stat mereu în cușcă, meditativ. Mînca atunci cînd îi dădeam și îi plăcea să-și
sape coridoare prin cocolașele de vată pe care i le băgam printre gratii. Ne
plăcea să credem că, atunci cînd dormitează învăluit într-un nor de vată, Frederick
născocește versuri, aidoma prototipului său din cartea lui Leonni. Tot așteptam
momentul cînd va deschide ușița și ni le va recita, cu glasul lui chițcăit de rozătoare
domesticită. Într-o dimineață, în drum spre grădiniță, i-am povestit Voicăi despre
cum Frederick chiar reușește să evadeze din cușca lui și, dintr-o văgăună în
alta, ajunge în subsol, unde își face o mulțime de prieteni într-o familie de
șoareci. Își găsește chiar și o iubită, atrasă de aerul său
fercheș de hamster. La această parte a poveștii, Voica își ascute atenția. Într-o
zi, Frederick și iubita sa au urcat prin hogeagul de aerisire pînă pe acoperișul
blocului, de unde au putut contempla orașul, în lumina asfințitului de soare. La
întoarcere, coborînd pe același canal de aerisire, hamsterul auzi vocea unei
fetițe pe care credea că o recunoaște – venea dintr-un apartament, cu siguranță
al nostru. Și l-a podidit deodată un soi de jale. Dar s-a uitat la iubita lui,
care îl îndemna să se grăbească, și i-a trecut pe dată orice urmă de amărăciune...
Seara i-am spus Voicăi că l-am dus pe
Frederick în pădurea din preajmă. De ce ai făcut asta? Nici măcar Artiom nu l-a văzut... În pădure îi va fi mai ușor să evadeze, de această dată de
adevăratelea.