Ca s-o distrez și astfel să-i mai trafichez cîteva
linguri de terci, încep a-i cînta – I want to break free-e-e... – cu o voce de
bariton în călduri. A funcționat: se uită la mine cu gura ușor căscată și cu un
zîmbet giocondian în colțul gurii, timp în care îi tot car cu lingurița. Dar la
un moment dat îi displace și mă somează să încetez. Mo! – Păi da ce vrei? – La-la-la.
Cum, și aici la-la-la? Nu e de ajuns că la TV nu accepți decît acest canal de
prost gust? Îmi vine o idee. Și încep: Vine vine primăvara / Se așterne în
toată țara / Floricele pe cîmpii / Hai să le adunăm copii... Efectul e momentan.
O adevărată consacrare. O clipă stă cu ochii sclipind și cu un zîmbet larg,
admirativ, pe față... B[r]avo!!! – mă ovaționează ea, bătînd frenetic din
palme. Și ca să mă încurajeze și mai tare îmi strigă: untata! (înc-o dată!) – un
fel de bis. Îmi dreg glasul cu modestie și repet... Succesul a continuat un
timp, dar tot am rămas cu terciul în mînă.
Înainte de somn, țin să nu încalc tabietul
ascultatului de capodopere și, în timp ce-și soarbe laptele, îi pun un Ceaikovski...
Odată cu substitutul laptelui matern, îi lunec, pe cale de contrabandă, și niște
valori sigure...