Ieri am provocat o scenă de gelozie, din vină
proprie, desigur. Cum a fost? O iau seara pe Voica de la dansuri. Acolo, de –
copii, se prinde a întinde de tricou cu prietena ei Iulia. Îi smulge cu forța din
mîini o etichetă de sticlă de apă minerală și, bucuroasă de ispravă, îi și face
în ciudă: nea-nea-nea-nea-nea... Iulia în lacrimi. Încerc să-i spun Voicăi că
nu e bine ce face. Ea nici să-i pese. Atunci, nu mă gîndesc mult și îi promit Iuliei
ceva în schimb, ca s-o consolez. Pipăi ceva în geantă și scot o bucată de
felicitare de Sf. Valentin. Iulia jubilează. Voica, în schimb, își întoarce zîmbetul
pe dos. Îmi dau seama că am făcut-o lată și încerc s-o iau și așa și așa. Ofensată.
Îi spun de ce am făcut asta: pentru că ea i-a luat Iuliei lucrul ei și atunci
eu i-am oferit ceva în loc... Neconsolată. Tu o iubești pe Iulia, nu pe
mine! Și izbucnește în plîns. Înțeleg că e grav și încerc să o asigur că nu e
adevărat, că o iubesc doar pe ea (și pe mama ei). O conving să o ajut să se
îmbrace și mergem. Nu ajută nici „împăcare, împăcare”, nici povești improvizate,
nici întrebări iscoditoare. E boicotul tăcerii. Așa mă ține pînă acasă. Aici mă
pîrăște mamei. Aceea mă dojenește. Iar eu mă îmbufnez la rîndu-mi... Pînă ne
împăcăm.
Înainte de culcare îi citesc o poveste de Charles Perrault despre un rege căruia îi moare regina. Aceasta îi lasă dorință pe pat de moarte să se însoare doar cu o femeie mai deșteaptă și mai frumoasă decît dînsa. Regele caută peste tot o asemenea femeie și, desigur, nu găsește niciuna, pînă cînd o zărește pe fiică-sa: singura mai frumoasă și mai deșteaptă decît mama ei. Mi se pare aiurea cum evoluează povestea și îi propun Voicăi să citim altceva, o poveste mai interesantă. Găsim imediat una în care Degețel îl înșală pe căpcăun și îl face să-și mănînce propriile odrasle, șase la număr. Citesc pînă la capăt, dar încerc să atenuez momentele horror. Îmi dau seama că n-am fost foarte inspirat cînd am cumpărat această carte de povești de groază și incestuoase ale autorilor clasici: Andersen, frații Grimm, Perrault. Totodată poveștile astea moderne îmi par searbăde și moralizatoare. Pînă apare cartea de povești a mamei, va trebui să improvizăm.
Înainte de culcare îi citesc o poveste de Charles Perrault despre un rege căruia îi moare regina. Aceasta îi lasă dorință pe pat de moarte să se însoare doar cu o femeie mai deșteaptă și mai frumoasă decît dînsa. Regele caută peste tot o asemenea femeie și, desigur, nu găsește niciuna, pînă cînd o zărește pe fiică-sa: singura mai frumoasă și mai deșteaptă decît mama ei. Mi se pare aiurea cum evoluează povestea și îi propun Voicăi să citim altceva, o poveste mai interesantă. Găsim imediat una în care Degețel îl înșală pe căpcăun și îl face să-și mănînce propriile odrasle, șase la număr. Citesc pînă la capăt, dar încerc să atenuez momentele horror. Îmi dau seama că n-am fost foarte inspirat cînd am cumpărat această carte de povești de groază și incestuoase ale autorilor clasici: Andersen, frații Grimm, Perrault. Totodată poveștile astea moderne îmi par searbăde și moralizatoare. Pînă apare cartea de povești a mamei, va trebui să improvizăm.
Azi seara o iau pe Voica de la grădiniță. Îl
surprind pe Victoraș atingîndu-i galant Voicăi fața. Apoi, în coridor, cum își
așează mieros capul în poalele fetei mele. Abia mă abțin să nu-l conduc spre
dulapul cui îl are. Voica îi zîmbește maiestuos, de parcă ar fi o Albă-ca-Zăpada cochetînd cu piticii.
Și ce-a văzut mă rog în acest băiat zvăpăiat?