Aurelia a învățat-o pe Voica să folosească
telecomanda la TV. Și o folosește cu succes. Într-o seară, auzim din bucătărie hîrjonelile
Voicăi în hol. Mi se pare ciudat, pentru că Voica nu rîde de obicei la desene
animate. Hîrjonelile continuă. Mă duc curios să văd ce se întîmplă. Văd și îmi
piere glasul. Mă retrag în debandadă și o las pe Aurelia să salveze situația. Merge să vadă, dar o apucă și pe ea panica. Îi ajunge totuși tărie de caracter
și prezență de spirit să mute canalul la Minimax. Din acel moment, întrebările Voicăi
n-au întîrziat. Ce-i făcea nenea lu’ tanti? Și tu tot îi faci asta mamei? Și au
continuat o vreme, izbucnind în locurile cele mai incredibile: în troleibuz, la
grădiniță, la magazin... Nu pot spune că mă prindeau nepregătit. M-am pregătit temeinic,
pe îndelete. Mi-am făcut tema... Îmi ziceam că n-am ce ascunde, acum sau mai
tîrziu tot acolo. Fără să intru în detalii, firește... Dar de fiecare dată cînd
mă întreba, era un loc și un moment teribil de nepotrivit. Tot mama ei m-a salvat
de la această lecție de viață jenantă. Cînd vine vorba, ea îi spune că, vezi
tu, în mod normal așa ceva nu se face – decît poate Langoașa și Terchea-berchea. Tata nu face așa ceva... A, da, pentru că tata e educat - conchide ea înțelegătoare. După această poveste de
pomină, am setat TV-ul pe parental control, încît pînă și nouă ne-a fost greu
apoi să-l resetăm la loc. Dar din acel moment, Voica a devenit parcă mai
circumspectă asupra tot ce se petrece în dormitor, iar într-o zi a insistat să
doarmă cu noi la amiază. Și cînd mă gîndesc că ce-a văzut n-a fost, în fond, mare
lucru. Putea fi și mai dihai pe acel canal. Întîmplarea a menajat-o. Mai ales
pe noi...
