Treceți la conținutul principal
Voica s-a întors acasă. Ieri dimineață nimic nu lăsa să se bănuiască această întoarcere. Dimineața s-a sculat singură, a închis ceasul deșteptător și a venit la mine, să mă trezească. S-a spălat pe față, a mers la toaletă, am ales împreună hainele pentru grădiniță – fără cea mai mică rezistență. Dimpotrivă: cu entuziasm. Nu pot să zic că mi-a displăcut. Am început să mă obișnuiesc chiar cu această fire a Voicăi și mă întrebam oare ce anume în persoana și temperamentul meu i-a putut stimula o conversiune atît de impresionantă.  După grădiniță, am mers împreună la spital, la Aurelia și la Kira și acolo am fost martor la transformarea Voicăi din ea în ea însăși. A început a alerga după Kira, deși în drum i-am ținut lecții de bună purtare la spital, căci Kira e slăbită, înțelegi?, să n-o pupi și să n-o îmbrățișezi, e mai prudent așa. Ajunși pe loc, toate regulile decretate de mine în mașină au căzut în desuetudine. Voica, n-o strînge în brațe pe Kira! Nu alergați sub geamul medicului-șef! Credeam – sau speram? – că transformarea Voicăi într-un copil cuminte va fi una definitivă. Ei bine, nu.

Spre seară i-am întîlnit pe frate-meu și familia lui la aeroport, apoi am mers cu ei la părinți. Tot drumul a stat liniștită pe bancheta din spate. În mod clar acum e tăcută pentru că o stînjenește această atmosferă de întîlnire cu niște oameni pe care nu credea să-i mai vadă decît pe skype. În drum și apoi acasă începe să-și mai dea drumul din chingi. E totuși acasă.

Dimineața am dat interviu la Europa Liberă, despre persoane fără adăpost. Spuneam acolo că „Statul încă nu a elaborat și nu a pus în aplicare o strategie cuprinzătoare privind persoanele fără adăpost și prevenirea fenomenului”. La micul dejun, Voica asculta înregistrarea și chicotea de plăcere. Mi-a plăcut cum ai vorbit... Asta e cea mai frumoasă apreciere pentru mine, Voica.

M-am uitat pe geam afară: inima-mi bătea cu putere. Răzoarele cu flori pe care le-am instalat cu niște vecini din scară au fost vandalizate. Doamna Olga de la etajul întîi pretinde că a auzit de afară glasuri și rîsete în fapt de noapte, de bărbat și de parte femeiască. O fi niște bomj, s-a dat femeia cu presupusul. Am pus răzoarele la loc și am udat florile. Seara, florile – sau ce a mai rămas – zăceau întinse pe sol fără suflare.

Tărășenia asta cu florile m-a cam sărit de pe fix. Ca să mă destind, se vede, m-am jucat cu Voica energic, exuberant, afectuos. Apoi am făcut baie. Ne-am stropit din abundență. Și ne-am uscat unul altuia părul. După ce și-a pus straiele alese din timp, și-a agățat în păr o agrafă cu pene și-a vrut să-i prind la gît un lănțujel de aur de-al maicăi-sa. Nu e chiar genul potrivit pentru un copil, dar m-am lăsat pînă la urmă convins. Poate că, în lipsa mamei, simte cel mai mult nevoia să-i semene. 

Postări populare de pe acest blog

În sanatoriu, Voica a făcut o adevărată pasiune pentru un băiat cu vreo 7-8 ani mai mare decît ea, pe care îl asociază cu Peter Pan și căruia așa și-i spune: Peter Pan. Are o față drăgălașă, de băiat veșnic, care într-adevăr amintește de protagonistul ultimei ecranizări pe care am văzut-o cu ea. În acel film se înfiripase o poveste de dragoste dintre Peter Pen și o fată din oraș, pe care Peter o luase pe sus cu tot cu frățiori, departe, în tărîmul de nicăieri. Mi-a spus mai tîrziu că îl văzuse pe holul sanatoriului, venind de la proceduri, cel mai degrabă după o baie cu nămol, judecînd după chica lipită de frunte. A remarcat asemănarea cu personajul din poveste și i-a spus-o atunci mamei. Cînd l-a văzut la discotecă ne-a spus că vrea să danseze cu el. Pentru ca să-i satisfacă acest hatîr, Aurelia a mers să-i propună băiatului să danseze cu fata noastră. Iar Peter Pan – nu știam cum îl chema în realitate – acceptase. Voica era fericită.
De la o vreme, Kira vrea să facă totul doar cu mama ei. Cine să o hrănească? Mama! Cine să o ia în brațe. Mama, desigur. Cine să o șteargă la fund? Mama! Numai mama. Pentru ca să cuceresc eu aceste privilegii, trebuie să mă înarmez cu multă răbdare, glumițe și joacă. Iar cînd Kira își cîștigă dreptul ei legitim de a sta lipită de mamă-sa, Voica începe să-și revendice și ea acest drept inalienabil. Pînă la urmă, se pare că toată lumea vrea să doarmă, să mănînce și să defecheze cu mama. Pînă cînd, în ultima noapte, turbulentă, Aurelia a luat-o pe Kira lîngă ea, în pat. A zis că nu poate priva copilul de căldura maternă de care are nevoie, mai ales aici, la București, într-un mediu nefamiliar. Ne-am înțeles că, dacă se mai repetă asemenea nopți, ea va dormi cu Kira, iar eu cu Voica. Dimineața am avut imprudența să-i spun Voicăi că voi dormi cu ea, în cazul în care Kira va dormi prost. Era fericită. Nu m-am așteptat la o asemenea explozie de bunăvoință din partea ei. Seara, cînd ne pregăt…
Din nou în sanatoriul pentru copii Sergheevka. Denumirea acestei instituții ar putea induce în eroare prietenii noștri din România. Deși are ceva în comun cu genul acesta de instituție, sanatoriul de la Sergheevka se vrea exact opusul unui sanatorium. Acesta nu e un loc pentru bolnavi, ci pentru odihna și tratamentul copiilor și întregii familii. E o URSS la scară mică, pentru uzul copiilor. Totul e făcut aici pentru binele și sănătatea copiilor (post)sovietici, după o formulă bine ticluită și verificată de mai bine de o jumătate de secol de medici terapeuți, nutriționiști, kinetologi, psihologi și pedagogi – cu toții adulți, firește. Alimentația, procedurile de terapie preventivă, ieșirile la mare și activitățile de divertisment – toate sînt bine dozate și organizate pentru un beneficiu maxim al copiilor, viitoarele generații de cetățeni. Orarul zilei și disciplina sunt bine puse la punct: mai stricte pentru copiii înregimentați în detașamente, ceva mai laxe pentru mame / părinți și …