Am fost la întâlnirea părinților cu învățătorii Voicăi. Îmi aduc aminte că atunci când mămica sau tăticu se ducea la adunarea de părinți la școala mea, aveam neapărat o discuție serioasă seara. M-am dus la gimnaziul Voicăi în aceeași stare de spirit cu care cred că mergeau părinții mei la adunarea de părinți la școala numărul 1. Curios, dar în gimnaziul Voicăi, întâlnirile cu părinții au loc individual, cu fiecare părinte în parte. Prima întâlnire am avut-o cu profesorul de geografie. M-a invitat jovial să iau loc și m-a întrebat dacă vreau să știu ceva anume. L-am întrebat cum e Voica la geografie. Mi-a spus că e foarte bună, învață bine, e prietenoasă. După o clipă de ezitare mi-a spus că are uneori obișnuința de a vorbi cu Louise, colega și vecina ei de bancă. În rest, e absolut în regulă, învață, îi place nu are nicio problemă. I-am zis că voi vorbi cu Voica să fie mai atentă, să nu vorbească cu colegii în timpul orei. Profesorul de geografie mi-a spus că nu, nu e nevoie să vorbesc cu ea. Nici măcar puțin, finuț? Nu, deloc, nu deranjează de fapt pe nimeni! – m-a asigurat profesorul. OK, am zis. M-am întrebat în minte de ce mi-a mai zis-o, totuși. Poate ca să-mi spună că Voica e un copil normal? Dacă vorbește la ore, fără să deranjeze, înseamnă că e bine integrată în colectiv. L-am întrebat dacă se descurcă în limba germană. A, da, desigur! Nici nu și-a dat seama că germana nu e limba ei maternă. De unde suntem? Din Moldova, îi spun, și vreau să continui automat să-i descriu unde se află. După zâmbetul omului, mi-am adus aminte că e prof de geografie și nu are rost să-i țin o lecție cu harta țărilor Europei de est. Doar de doi ani suntem în Germania?! Nu ar spune deloc, judecând după cât de bine vorbește Voica..., și eu, de altfel, tatăl ei. Pe această notă agreabilă, i-am mulțumit și am plecat. Acasă am aflat că profesorul de geografie o întrebase pe Voica ce să-mi spună despre ea. Că sunt prietenoasă... - i-a sugerat Voica nesigură. Bine, i-a spus proful de geografie și i-a făcut din ochi complice.
Am stat câteva clipe la ușa următoarei clase, în care aveam întâlnire cu profesoara de sport – noi îi spuneam educație fizică. Mă așteptam să văd o persoană în training și cu fluier la gât. După cum arăta ai fi spus că e mai degrabă o profesoară de chimie. Am întrebat-o cum se manifestă Voica la orele de sport. Îi place ora de sport și face cu plăcere exercițiile – îmi zice profa de sport. Ba mai mult, se integrează bine în jocurile de echipă. Am fost oarecum surprins, știind cât efort facem ca să o scoatem afară la terenul de cățărat. I-am mărturisit mirarea mea. Poate că nu i-am propus ce-i place să facă? Cu această întrebare în cap am mers la următoarea întâlnire. Nu înainte de a o asigura că sportul e una din orele preferate ale Voicăi, alături de mate și arte.
Am mers grăbit la următoarea întâlnire, poticnindu-mă
de alți părinți care căutau clasele la care aveau întâlnire. În drum, am văzut
la intrarea în școală un hol mare în care diverși învățători așteptau părinții
cu diverse tarte, ceai și biscuiți. N-am îndrăznit să mă apropii, cu atât mai
mult că mă grăbeam la următoarea întâlnire, dar Voica mi-a spus mai târziu că
mai bine aș fi mers. Într-adevăr, mai bine aș fi mers să mă îndulcesc înainte
de întâlnirea cu profa de engleză, care mi-a spus că ar fi bine pentru Voica să
facă ceva exerciții de concentrație, pe lângă cele de gramatică la engleză. Voicăi
ar trebui să i se dea mai ușor engleza, știind că la doi ani jumătate, o rupea
binișor în engleză, pe când eram la Berkeley și mergea la grădiniță. Așa, că
m-am arătat încrezător că i se va da ușor și acum. Când a aflat că suntem de abia
de doi ani în Germania, a comentat că poate de asta îi vine mai greu să facă
switch-ul de la germană la engleză, pentru că acasă trebuie să treacă de la
germană la română. Am admis pertinența ipotezei.
Aproape că am întârziat la următoarea întâlnire cu
profesorul de arte. Mă aștepta un tânăr cu un fes îndesat ștrengărește pe creștet,
vorbind expansiv și doar de bine despre Voica. Mi-a arătat și hărțile pe care
le-a desenat Voica la orele de artă. Voica a fost mereu bună la desenat hărți.
Poate de asta e bună acum și la geografie, și la arte. E drept că pe harta ei
de la arte lipseau porțiuni întregi din oraș între cartierul nostru și
gimnaziu, între altele gara, Kaufland-ul și cimitirul catolic. Profesorul de
arte m-a îndemnat să merg neapărat la expoziția de la parterul școlii cu
desenele copiilor din clasă, între celelalte și desenul Voicăi. Înainte de a-mi
lua rămas bun m-a invitat sâmbătă seară la clubul de artă modernă (Neuer
Kunstverein) la concertul unei trupe punk de la Berlin. Lucrează barman în acel
local. L-am întrebat dacă localul și în special concertul e kinder-freundlich.
Ah, nu, nu, a protestat el. Deși la un moment dat se vede că i-a plăcut ideea
că aș putea veni cu Voica. N-am mai mers la acel concert. Nu ne-a lăsat Voica.
Poate altă dată, când vom putea lăsa în grija cuiva copiii, voi merge cu
Aurelia în clubul de artă modernă și vom dansa pogo sub ritm de punk berlinez.
Înainte de a mă duce acasă, am ținut să merg și la
dirigintele clasei, care e și profesorul de germană, Herr Knöbel, deși nu reușisem
să facem programare. În hol m-am întâlnit cu mama lui Marie, colega Voicăi. Ea
mi-a propus cu bunăvoință să-mi cedeze mie programarea ei, presupunând poate că
pentru mine ar fi mai important această întrevedere. Într-adevăr, mai ales că
Voica primise o notă destul de mediocră la ultimul test de germană, în ciuda
progreselor pe care le-a făcut. Am convenit cu mama lui Marie să împărțim
programarea ei în jumătate, ea cinci minute și eu cinci minute. Domnul Knöbel
nu a înțeles prea bine la început în ce constă târgul nostru, dar a acceptat să
ne primească pe ambii, unul după altul. A încercat să mă convingă că Voica și
alți copii ca ea cunosc dublu mai mult decât copiii germani, pentru că vorbesc
două limbi sau mai multe, de asta e și firesc să nu obțină cele mai mari note
la germană. Dar da, gimnaziul are alte exigențe decât școala primară sau o
școală medie ordinară și de asta va trebui să facem efort să trecem de baremul
mediu. L-am mulțumit pentru încurajare și efort și am părăsit școala. Acasă mă
așteptau Aurelia și Voica. Le-am încurajat că e totul în regulă. Am întrebat-o
pe Voica dacă ne lasă să mergem la Clubul de artă modernă.