Aurelia mergea cu câțiva pași înainte și se asigura că pe sub copaci și în flori se află „ascunse” ouă de ciocolată. Kira și Voica căutau excitate și se bucurau zgomotos de fiecare ou găsit. M-a mirat că Voica s-a lăsat prinsă de magia iepurelui catolic, alergând de zor cu Kira după trofee ușoare. La o discuție în tete-a-tete mi-a spus că Aurelia ar fi presupus că primăria orașului ar fi împrăștiat ouăle de ciocolată pentru a fi găsite de copiii din cartier. Ca să vezi, cu Voica nu mai merge povestea iepurelui, dar merge povestea cu primăria. Primăria orașului marchează deci următoarea escală pe drumul dezvrăjirii. La un moment dat, Voica aleargă țipând și gesticulând. A găsit un pui de iepure. Am surprins în vocea și privirea ei o notă de mirare supremă. Întregul eșafodaj magic ridicat pe principiul primăriei orașului părea să se clatine în favoarea iepurelui de paște catolic. Ne-am dus cu toții să vedem minunea. Într-adevăr, un pui de iepure stătea ghemuit în pietriș la adăpostul unui scrânciob. La o palmă distanță, stătea un al doilea pui de iepure, mort de curând. Ne întrebam cum s-a întâmplat să se afle acolo acești pui de iepure. Am presupus că mama iepuroaică e undeva prin preajmă, dar nu îndrăznește să se arate. De altfel, Aurelia și fetele au văzut aici un iepure zilele trecute. Conștienți că în scurt timp vor da buzna cete de copii, am ascuns puiul de iepure la tulpina unui copăcel, sperând că mama iepuroaică îl va găsi. Am mai făcut turul terenurilor de joacă, dar nu ne puteam liniști. Și dacă mama iepuroaică l-a abandonat? În acest caz am avea datoria să-l creștem noi. Eu și Aurelia căutam pe Internet informații despre cum se cresc puii de iepure. Am aflat că șansele de supraviețuire pentru puișorii de iepure crescuți în condiții de casă ar fi de 1 din 10 și că e mereu de preferat să fie lăsați în mediul lor natural, în mod ideal lângă mama lor, dacă aceasta nu i-a abandonat. Ne frământa o dilemă cumplită: să lăsăm puiul să supraviețuiască în mediul său natural, în speranța șubredă că va veni mama lui să-l alăpteze sau să-l luăm acasă și să-l hrănim cu lapte de capră, cu 1 din 10 șanse de supraviețuire. La terenul de sport, făcând exerciții, mă mai gândeam la puiul de iepure. Într-o pauză scurtă, am mers în fâșia împădurită din preajma terenului. Am făcut câțiva pași când un iepure mare a țâșnit din tufiș și a fugit în direcția opusă. Am rămas câteva clipe înmărmurit. Păi da, totul se leagă! E mama iepuroaică, a venit să-și caute puii, dar nu îndrăznește să calce pe terenul de joacă. Am ieșit repede și i-am împărtășit Aureliei și copiilor descoperirea. Atunci am decis să întoarcem puiul de iepure naturii, sperând că natura va avea grijă de el. L-am luat în palme și l-am dus cu grijă într-un loc dosit și totodată luminat în fâșia împădurită. M-am simțit împăcat. Totuși, nu m-au părăsit cu totul îndoielile. Seara am revenit cu copiii la locul în care am pus iepurele. Era tot acolo, stătea pe loc, își lingea blana. Faptul că era încă vioi ne-a mai liniștit, dar nu pe mult timp. Ne-am zis că a doua zi dimineață vom reveni la locul cu pricina și vom urmări ce face puiul. Dacă va fi slăbit, îl vom lua acasă și vom încerca să avem grijă de el. A doua zi dimineața, au mers acolo copiii și Aurelia și nu l-au mai găsit. Copiii au rămas dezamăgiți. Eu, însă, am fost mulțumit. Îmi imaginam cum a venit mama iepuroaică și l-a târât înapoi în vizuina caldă. Dacă nu, l-a luat în brațe mama-natură, l-a legănat și l-a dus acasă. Paște fericit!
