jurnal de tatic

Moș Crăciun i-a adus Voicăi un joc Monopoly, în locul furnicilor de casă cerute în scrisoare. Voicăi îi place jocul, mai ales atunci când câștigă. Atunci când pierde, își plânge de milă și i se trezește sensibilitatea pentru justiție socială și alte valori de stânga. Am jucat ieri cu ea aproape două ore în șir. Am reușit să impun monopolul pe o stradă și am câștigat. Voica a plâns în hohote. A doua zi, Voica a jucat cu Kira și a câștigat. Totuși, a zis că îi e mai interesant să joace cu mine. Kira cunoaște regulile, dar i se întâmplă să întrebe: e mult 100? Iar când Voica plânge, Kira refuză să-i ia banii sau chiar îi mai dă de la ea pe de asupra. Momentul cel mai palpitant e atunci când unul din jucători, de obicei Voica, aruncă cu bancnote de 100 pe care jucătorii trebuie să le prindă din zbor. Exercițiul se lasă de obicei cu sechele: căderi pe burtă, genunchi stâlciți. În partida de azi, Voica și-a schimbat tactica: nu-și cumpăra proprietăți pentru a nu-și irosi banii, până când și-a dat seama că trebuie să investești dacă vrei să-ți înmulțești venitul. Ideea jocului este, deci, de a încerca să monopolizezi și totodată de a-i împiedica pe ceilalți să impună monopolul. Dacă jucătorii sunt iscusiți, se stabilește un echilibru pe piață. O glorificare a capitalului și a pieței libere, în care, prin definiție, nu e loc pentru compasiune și solidaritate. Numai dacă unul din jucători nu e Kira.