În fiecare dimineață mă scol la 5.30. Aurelia se trezește la 6:30. Apoi, între 6:30 și 6:40 trezim și fetele cu vorbe dulci, masaj, aprindem luminile una câte una, la început lumina din baie, apoi cea din hol, pe scări, și apoi, definitiv și neiertător, becul mare din dormitor. Toate astea nu ajută de fiecare dată, așa încât trebuie să recurgem și la presiuni verbale și chiar șantaj. Eu cobor la etajul de jos să gătesc micul dejun, în timp ce sus lucrurile se mișcă în ralenti: coborâtul din pat, spălatul, îmbrăcatul și toate celelalte. Mâncăm cu hârjoană și lecții de bună purtare, așa că ieșim din casă mereu după 7:30, ora potrivită ca să ajungem la școală exact la timp, adică cu 10 minute înainte de începerea orelor. Dar, pentru că ieșim mereu peste ora potrivită, ajungem de fiecare cu puțin înainte de 8:00.
De la o vreme, însă, Kira se trezește înaintea Aureliei, sare din pat, aprinde lumina și începe de zor să se îmbrace, spre surpriza noastră și sub sporovăielile Voicăi. Ne întreabă mereu: am întârziat? Voi ajunge la rând? Da, vei ajunge la timp, Kira, dar trebuie să ne grăbim. Suntem curioși, cui sau cărui fapt îi datorăm o transformare atât de radicală. La întoarcere de la școală, Kira ne spune că Dimytar, tovarășul ei de clasă, ar fi tachinat-o. A întrebat-o de câteva ori: ce, Kira, ai dormit prea mult? E dulce somnul, ai? De asta întârzii la școală? Pe noi povestea asta ne-a mirat. Pe vremea când eram noi elevi, lecțiile începeau exact la 8:00 și era suficient să venim cu doar câteva minute înainte, ca să ne pregătim de lecții. Aici, însă, lucru pe care l-am aflat cu această ocazie, copiii vin tocmai cu un sfert de oră înainte de 8:00, se așază în rând în curtea școlii, apoi urcă împreună în clasă, se dezbracă, își pun încălțămintea de clasă, se spală pe mâini și își aranjează cărțile și caietele pe bancă. Acum ne-am dat seama de ce Kira întreabă dacă va ajunge la rând, iar noi credeam că încurcă expresia cu „a ajunge la timp”.
Din acea zi am început a ieși la 7:25 din casă ca să reușim să ajungem cel târziu la 7:45. Uneori facem exces de zel și ajungem în curtea școlii la 7:40. I-am promis Kirei că data viitoare vom veni chiar și înaintea lui Dumitraș, după cum i-am diminuat eu numele colegului Kirei în semn de răzbunare, și atunci Kira îl va întreba: ce, Dimytar, ai dormit cam mult azi? Kira râde satisfăcută. Este atât de preocupată de a ajunge la timp încât întreabă și seara și, culmea, sâmbătă și duminică, dacă va ajunge la rând. Și de fiecare dată o consolăm, că va ajunge la timp, dar e bine să nu fim luați prin surprindere. Lasă, Kira, îți vom spune noi când e ora. Până atunci, trăiește-ți timpul cel fără de început și fără de sfârșit.