jurnal de tatic

M-am întors mai devreme la Regensburg, cu treburi legate de bursă, în timp ce fetele au mai rămas trei săptămâni la Chișinău (Mugurel, Căușeni...). Rămas singur, m-am cufundat în muncă. Serile citesc diverse și privesc filme politice, istorice sau SF, pe care nu le-aș fi văzut cu Aurelia. Iar sâmbăta și mai ales duminica sunt zilele plimbatului cu bicicleta și pe jos. Într-o duminică am urmat un traseu pe Komoot (o aplicație cu trasee pentru hiking și călătorii cu bicicleta). Am mers mai întâi cu bicicleta vreo 5 km până într-un sat din apropiere, Schöndorf, apoi am mers mult pe jos, prin pădure, câmpuri, un sat, iarăși câmpuri, un teren muntos, pădure și punctul de pornire. Totul mi-a luat vreo 4-5 ore, cu tot cu popasuri. Azi, însă, mi-am zis că nu am nevoie de Komoot. Am mai fost cu Aurelia și copiii prin pădurea care se întinde pe o vale de-a lungul Dunării. Când ajungi în deal, câmpii, crânguri, pomi și sate cât cuprinde. Cu Aurelia și copiii am mers cel mai departe până la o capelă pe un vârf de deal, o mică casă de rugăciuni, cum sunt multe pe aici. Făcusem aici și un picnic pe iarbă. Ușa era deschisă pentru cei care ajungeau pe acel vârf de deal și simțeau nevoia de a se ruga. Acum am traversat pădurea, am coborât în vale, abia de m-am oprit la casa de rugăciuni și am mers mai departe. Am luat-o pe deal la pas în direcția opusă celei din care veneam. De fiecare dată când ajungeam aici înainte, mă uitam cu un fel de jind la dealurile pe care voiam să le străbat și să înfrunt orizont după orizont. Acum mi-am luat drept reper un crâng pe un vârf de deal. Reperul era firește convențional, pentru că știam că după un deal apare altul. Scopul era cel de a merge. Și de a contempla împrejurimile. Mă minunam de ordine și de respectul locuitorilor acelor locuri pentru spațiul privat și pentru cel public. Nu cred că am văzut pe jos vreun chiștoc de țigară tot drumul pe care l-am parcurs. Mă lăsam dus de drumuri, iar când ajungeam la o răscruce o luam pe drumul care mă invita mai mult. Dacă îmi părea că greșesc, mă întorceam înapoi și o luam pe celălalt drum. Nu puteam ocoli bucățile de pădure care se așterneau între câmpuri. Cele mai multe suprafețe erau cu culturi agricole. Am văzut și terenuri lăsate dinadins în paragină pe care creșteau în voie iarbă, flori și spini. Un panou informa că acest teren este lăsat neprelucrat pentru insecte și animale. „Păstrați liniște”, îndemna în sfârșit panoul. Am mers în liniște, ca și până atunci, până la o pădure. Am hălăduit puțin, apoi m-am așezat la poalele pădurii. Zumzetul gâzelor și ciripitul păsărilor era acompaniat de zgomotul unui tractor care se auzea lucrând în zări, de parcă venea de undeva din copilărie.