Ca să mai diversificăm distracțiile, am inventat un joc muzical: Voica pune pe Youtube o piesă la alegere, apoi pun eu una preferată. Când ne par dansante, dansăm. Ea pune piese pop auzite de pe la școală sau de la Cassandra, care e adolescentă și știe mai multe piese „moderne”. Eu însă pun muzică de pe când eram tânăr: în special de pe la sfârșitul anilor 1980 sau pe acolo, mai toate rock: AC/DC, Metallica, Nirvana, PJ Harvey... Voicăi toate astea i se par grozav de vechi. Poate crede că pe vremea tinereții mele toată lumea asculta doar rock. Când îmi trece de rock greu, pun un Bob Dylan mai liniștit, și mai vechi. Pe ăsta îl cunosc!, s-a bucurat ea. De unde, tot de la noi, nu? Din Băieții care au schimbat lumea. Mă bucur că află ceva util din aceste cărți cu oameni care schimbă lumea. Unii chiar au schimbat-o. La un moment dat, ea pune o piesă pe care a auzit-o probabil toată lumea la vremea ei, sau aproape: „I’m a Barbie girl, in a Barbie world...”. Îmi aduc aduc bine aminte când am ascultat-o pentru prima dată la Top MTV, în 1995, pe când eram student în ultimul an la Iași. Îi spun Voicăi că piesa asta a apărut cu 17 ani înainte să se fi născut ea. A fost impresionată. I se părea „modernă”.
Atunci când piesele favorite ale Voicăi se termină, le
ia de la capăt, așa încât revine mereu la aceleași melodii dinamice, săltărețe,
cu un motiv simplu, dar care-ți pune corpul în priză, apoi se agață de urechi
și nu te mai lasă vreo câteva zile. E un joc răutăcios, „viermele”, pe care
Georg, un prieten, îl juca în copilărie cu frate-său mai mare. Fratele îi susura
în urechi vreo piesă proastă, dar cunoscută și ușor de reținut, de care Georg
sărmanul nu mai putea scăpa, până frate-seu, mereu disponibil, îi băga un alt
vierme sonor. Consideram o adevărată victorie când Voica fredona ca pentru sine
„We are the champions” de Queen sau o altă piesă rock din tinerețile mele. La
un moment dat ne-am sincronizat cu gusturile. Căuta o melodie care mi-ar fi
plăcut și mie, „Favorite things”, după celebra piesă dintr-un muzical american
de altă dată. Am tresărit plăcut, surprins că piesa ei preferată e și una
dintre ale mele. A pus piesa cu același nume de Ariana Grande din 2019, cântată
în stil pop și R&B. Cred că totuși preferata mea e cea interpretată de John
Coltrane sau Sarah Vaughan, dar și cea originală e bună, cântată de Julie
Andrews însăși.
În altă seară, Voica mă întreabă dacă am auzit de filmul Războiul stelelor? O, da, desigur, e de pe vremea mea. - Da, e din o mie nouă sute și... ceva, vrând să-mi spună că e din secolul nostru. Da, e din anii șapte zeci, cam de când m-am născut eu. Chiar, serios?! – se miră iarăși Voica. - Bine, dar tu de unde ai aflat de film? – o întreb eu. - Din Jurnalul unui puști. Știa și regizorul – George Lukas. Acum era rândul meu să mă arăt impresionat. Și chiar am fost.