Dimineața, eu și Kira ne sculăm de fiecare dată primii. Azi dimineață, m-am sculat la 7, am ieșit din cameră și am văzut-o pe Kira, care cobora din pat. Mergem la pădure? – o întreb. Da. Era ca și de la sine înțeles. Ne-am făcut toaleta, ne-am îmbrăcat în grabă și am ieșit afară. Ne mângâia un aer proaspăt, matinal, de sfârșit de vară. Coborâm scările din curte și... Hai să alergăm! – mă îndeamnă Kira. Ne punem pe alergat. Alteori nu rezista prea mult. De astă dată a ținut până la intrare în pădure, s-a odihnit un minut și a vrut să continuăm. Ne-am oprit abia la drumul dintre cele două poieni. A zis că e timpul să luăm o pauză. Exact așa a zis. Am mers fără grabă spre poiana nucului. Când eram pe punctul de a ajunge, Kira a zărit ceva într-un tufiș. A scos o frunză roșie. Era frumoasă. Anunța toamna. M-am uitat la nuc. Avea frunzele îngălbenite. Dar frunza Kirei era deosebită. A zis că o păstrează pentru mama. A ascuns-o în scorbura nucului – scorbura veveriței, după cum a poreclit-o pe loc – tot acolo s-o găsească când ne întoarcem acasă. Am început a face exerciții. Kira m-a imitat câteva minute, apoi s-a plictisit și s-a dus să mai caute frunze. A mai găsit una, tot acolo, dar nu mai era atât de frumoasă ca prima. A rupt și o floricică. Mi-am terminat exercițiile și am dat să plecăm. Trebuia să mai trecem și pe la magazin, să cumpărăm de mâncare pentru micul dejun. În drum, am mai găsit o pană de porumbel. Kira și-a pus frunzele și floricica în piept. Era mândră de broșă. I-am pus și pana. Exulta. De fapt, le-a pregătit cadou mamei, Voicăi și întregii familii. La ieșire din pădure, a remarcat că eu nu am niciun cadou. Am ridicat o frunză îngălbenită de jos. E frumoasă, m-a încurajat Kira. Am vrut s-o arunc, dar Kira m-a oprit. Ei, tata, vrei să nu mai ai cadou? – m-a dojenit ea cu bunăvoință. La magazin, eu cumpăram produse, iar ea mă urma. Nu-ți fă griji, tata, sunt aici, mă liniștea Kira din spate. Eram liniștit în privința ei. La casă, am plăit și am ieșit, când Kira observă că nu mai are cadourile în piept – detaliile, cum i le spunea ea. Am căutat amândoi prin magazin, dar se vede că persoana de serviciu le-a și strâns. Ca s-o consolez i-am dat frunza mea. A acceptat, dar nu era deloc un substitut la înălțimea detaliilor culese de ea. Acasă i s-a plâns mamei de pierdere. Ca să-i aline necazul, Aurelia i-a propus să închidă amândouă ochii și să-și imagineze că a adus acasă cadoruile și i le-a dăruit, ei și Voicăi. Kira zâmbea cu ochii închiși și obrajii înlăcrimați.
