Voica ne spune că o deranjează un dinte. Ne uităm în
gura ei cu becurile de la mobile aprinse. Îi apare un fir de dinte dintărătul unui
dinte de jos. Aurelia începe a panica, cum îi stă în fire. Află pe internet că creșterea
dintelui nou peste cel vechi se cheamă dinți de rechin. E nostim să crești un
rechin de mic în propria casă. Dar cred că, cel puțin acum, această metaforă i
s-ar potrivi mai bine Kirei, care și-a stricat caracterul de la o vreme – o fi
vîrsta ceea nesuferită, „from two to four”, după cum îi spunea David. Se poate
pune în fund, de exemplu, și să înceapă a urla că nu viauuuuu! - Ce nu vrei,
Kira? – Nu viau, țipă ea și mai abitir. Chiar și noaptea, cînd pare să nu ne
mai recunoască, deloc. – Nu viau-u-u-u!! Și Voica are ceva de prădător în
caracterul ei, pe care mama ei îl vede ca pe un semn de personalitate, dar ea
cel puțin ne recunoaște în momentele ei critice.
Așa sau altfel, cînd a apărut dintele de rechin, Aurelia
a și început a suna pe la stomatologi. Căuta medici prietenoși cu copii-rechin temători
de instrumente de extragere a dinților. Din prieteni în prieteni – mame de
copii, am găsit o stomatoloagă care corespunde criteriilor căutării, în
celălalt colț al orașului. E drept, nu vorbește românește prea bine, dar știe
să comunice cu copiii pe limba lor și pare liniștită. În contrast cu ceilalți
chirurgi, mai degrabă bucuroși de a smulge dințișori de copii nevinovați,
aceasta părea alegerea optimă. Și a fost, într-adevăr. Dar e și meritul
nostru, mai ales al Aureliei, care i-a explicat metodic, pe îndelete și i-a arătat
clipuri ilustrative pe youtube. Pînă la urmă, și Voica e destul de motivată să scape de
primul ei dinte. Colegele ei din grupa cea veche de la grădiniță au rămas
de mult fără dinții din față – un soi de rit de trecere spre un statut onorabil de
copil mare.
La medic am venit cu toată familia. Aurelia nu era sigură
că va face față nervilor pentru a asista la procedură, dar nici să lipsească nu
se simțea în stare, și am venit și eu. Ce a urmat a fost dezamăgitor de simplu
și repede. Ceva mai greu a mers la introducerea anestezicului în gingie. Restul
s-a petrecut ușor, indolent, în tihnă. Produsul final, un dinte lunguieț și
ascuțit de copil de rechin îmblînzit, a atras glumele medicilor. Le
părea, se vede, prea lung și prea subțire. – Ce ți-a pregătit zîna Măsăluță? - a întrebat-o misterios asistenta. Într-adevăr, ce oare? La început, Aurelia era
dispusă să-i dea zînei un ditamai microfon de 600 lei – mi se părea indecent să
crîcnesc, pe fundalul anxietății generale. Dar cînd a aflat, cu stupoare, cît
de repede și ușor a decurs procedura, și-a revăzut bugetul cu 1000% și i-am luat
un ou kinder și tradiționalul bănuț de ciocolată. A fost pe deplin suficient. Oricum, pentru Voica, motivația
intrinsecă era mult mai puternică. Zîmbea fericită, cu gingia dezgolită.