N-am mai scris de mult. Mă gîndeam că s-ar
putea să se epuizeze la un moment dat momentele „memorabile”, că se vor termina
vorbele de duh din gura Voicăi și a Kirei și atunci ce o să mai scriu în
jurnalul copilăriei? Am decis să scriu totuși observații cotidiene, un jurnal
adevărat, nu neapărat lucruri haioase sau extraordinare.
***
În drum spre grădiniță, Voica mă întreabă – de
fapt, mă mai întreabă, pentru că a mai făcut-o acum ceva timp – „tata, nu-i așa
că... în țara unde e bunica Maria trăiesc numai bătrîni?”. Nu, cum așa? – îi
răspund eu. Da ce, Maria, nanu Viorel, nana Liuda sînt bătrîni? Și-apoi, ce
crezi că la Chișinău nu sînt bătrîni?
***
Azi, cînd am luat-o de la grădiniță, Voichița
a fost cam dificilă (dacă nu chiar obrăznicuță de-a dreptul), cel puțin în
percepția mea. N-a vrut să-și încalțe ciorapii, zicea că n-ajunge (din cauza
scurtei). M-am ambiționat și eu, ca s-o încurajez să fie mai autonomă. I-am zis
că dacă nu poate, să nu-i încalțe. S-a descălțat de ciorapul pe care tot
încerca să și-l încalțe. În drum spre dansuri, zice că îi e frig la mîini (cu o
zi înainte își pierduse o mănușă și n-a vrut să îmbrace mănuși din diferite
perechi). Le pune în buzunar. Îi propun să i le iau în mîinile mele să i le
încălzesc. Se vede că nu a înțeles ce vreau să fac și îmi spune, cum îi este în
obicei (probabil moștenit de la grădiniță): „lasă-mă-n pace!”. M-am supărat și
i-am spus că dacă îmi mai spune așa, mă întorc și plec în pacea mea. Și atunci
ea îmi spune: și atunci eu o să vin după tine! Uneori, are o abilitate mai mare
de a remedia conflictele decît mine.
***
Mîine e sf. Valentin și, așa cum a intrat în
obicei peste tot în est tot de vreo 20 ani, caut să-i fac o surpriză Aureliei. Îi
cer sfat Voicăi ce să-i iau. Ea îmi spune: o floare și... un desen. Desen n-o
să-i pot face așa frumos ca al tău, Voica. Dar o floare o să iau neapărat. Am
mers la magazinul Fourchette și am cumpărat: ciocolate Rifero (cu prune uscate
și nuci) și o șampanie Cricova „Grisecco”. Voichița întreabă, ca de regulă,
dacă nu-i iau și ei ceva. Mi se înmoaie inima (în alte zile rezist) și îi iau
un kinder surprise, cu condiția că i-l dau mîine dimineață, de sărbătoare.
Acceptă. Îi luăm și Kirei o ciocolățică mică. Apoi trecem strada, mergem la
chioșcul de flori și cumpărăm un trandafir. Mă înțeleg cu Voica să nu-mi
denunțe surpriza – anul trecut nu s-a ținut de cuvînt și i-a spus Aureliei că
eu îi pregătesc o surpriză, deși eu o rugasem foarte mult să nu-i spună nimic
pînă dimineață. Cînd ajungem acasă,
Voica o anunță pe mama: „Noi am cumpărat de la magazin doar lapte și smîntînă!”
– și se uită complice la mine. Aurelia nu mai pune întrebări jenante.