Azi dimineața m-am simțit rău: amețeli, grețuri... Probabil sportul (de două săptămîni merg la sală) mi-a perturbat puțin echilibrul metabolic, mai știu eu? Sau poate o fi fost vezica biliară? În orice caz, mă lua cu amețeli și mi-am revenit abia după vreo oră, după ce băusem ceai și mîncasem fructe. După ce mi-a trecut cu totul, Aurelia îmi mărturisește că iar i s-a șubrezit fundamentul încrederii în mine ca despre un om fără nicio problemă de sănătate, în care te poți bizui în toate situațiile...
La fel, săptămîna trecută, într-o noapte am avut un coșmar, visam că mă băteam cu niște băieți de cartier – mi s-au activat niște frici de adolescent, se vede (cu o seară înainte ascultasem Carla’s Dreams, Azi e vinerea și altele...). În somn, încercam să strig, să articulez ceva, dar nu reușeam. Așa cum m-am și auzit eu însumi în somn, scoteam niște sunete dezarticulate. Sunetele astea de ventriloc, scremute în tăcerea nopții, au pus-o în gardă pe Aurelia, care m-a trezit imediat. După cum mi-a spus, i s-a cam șubrezit încrederea ei oarbă și nespusă că aș fi un neînfricat, o stană de piatră în apărarea familiei.