Ne-am sculat cu întârziere și noi și fetele. Voica, de cum s-a sculat, a început a-și căuta lucrurile din casă pentru a merge la un antrenament important de handbal. Ne-a impresionat dedicația ei pentru acest sport, chiar și într-o zi de duminică, și chiar dacă cu o zi înainte ne hotărâsem să mergem într-un loc în care cu siguranță i-ar fi plăcut să meargă. Am decis rapid cu Kira să mergem singuri, fără Voica, dar și fără mama, care a preferat să rămână acasă din motive obiective. Am pornit la drum cu întârziere și cu ghinion, din câte pare, ratând câteva autobuze până am prins un 6, așteptându-l vreo 20 de minute în stație. Ajunși în sfârșit la Westbad după vreo oră de tribulații, ne-a izbit în față un anunț că piscina e închisă din motive de pregătire pentru iarnă. Ce puteai inventa mai dezamăgitor? Erau totuși oameni la casă și i-am întrebat și pe ei, ca să ne convingem de ce am văzut bine cu ochii. N-am aflat nimic nou despre piscină, în afară de faptul că e deschisă sauna. Ne-am uitat cu Kira în ochii unul altuia și am hotărât fără zăbovire: două bilete, vă rog.
Pentru corectitudine, am informat-o pe Kira, post factum, că la saună oamenii nu obișnuiesc să poarte costum de baie, ca la piscină. Adică nu poartă nimic. Ideea nu a părut să o deranjeze. Nu ne-am gândit pe moment că regula se aplică și în privința noastră. După vestiar și duș, îndată ce am pășit în sala principală a saunei, ne-a sărit în ochi goliciunea oamenilor, înveliți cu nonșalanță cu te miri ce prosop sau halat de baie. Ne-am ales niște șezlonguri unde ne-am lăsat lucrurile, apoi ne-am grăbit în prima sală de saună pentru a ne încălzi. Nu era nimeni, așa că ne-am așezat confortabil. N-am stat mult până din dosul ușii se ivi o doamnă tânără, care cu un zâmbet politicos ne-a informat că în sălile de saună și peste tot în acest spațiu trebuie să avem cu noi două prosoape, pe unul să-l așezăm sub șezut, iar pe al doilea sub tălpi, când ne așezăm pe treptele saunei. Și da, putem renunța desigur la costumul de baie, așa cum face toată lumea în tot acest sp ațiu, pentru a simți plenar beneficiile băii.
După o scurtă ezitare, Kira se lăsă convinsă să se dezbrace. „Doar sunt copil”, – se justifică ea. Adevărat e că era singurul copil din toată baia. Eu nu mai sunt copil, dar în acest spațiu toți se simt puțin copii, contactând acțiunea apei prin toată suprafața pielii, la fel cum au făcut-o la origine în apa amniotică. Nu m-am lăsat deci rugat de două ori și mi-am scos repede slipul, am luat ștergarele și ne-am îndreptat spre prima baie, uitându-ne unul la altul, doar în ochi, lăsând celelalte părți ale corpurilor în zona estompată a privirii.
Am avut trei ore la dispoziție, dar timpul în acest spațiu se scurge firesc, organic, spre deosebire de cel stors clipă de clipă la muncă la R. Dintr-o sală de sauna ne prelingem în bazinul de afară sau în cel cu jacuzzi dinăuntru și invers până le încercăm pe toate câte erau, vreo opt. Ne-am dus și în sala de relaxare, rezervată, ca să vezi, celor care au nevoie de liniște și însingurare pentru a se retrage din zgomotul surd al băilor și al holului.
Kira își plimba goliciunea în sălile de sauna și în bazine în mod firesc, cu dezinvoltură, pe care ar trebui să o învăț și eu. Fiind afară, îmi scoteam repede prosopul și mă aruncam în piscină și nu doar din cauza frigului, ci și da, de rușine. De cealaltă parte, publicul băii nu părea câtuși de puțin rușinat. E adevărat că nemții sunt cunoscuți prin atitudinea lor relaxată față de nuditate, spre deosebire de noi, ceilalți. Prin urmare, și Kira e ceva mai relaxată – și deci mai nemțoaică – în această privință.
Când am venit acasă și le-am povestit celor de-ai casei, Aurelia ne-a felicitat, în special pe Kira, pentru îndrăzneala de a-și înfrunta nuditatea. Voica, în schimb, a declarat că nu va merge la saună în ruptul capului, chiar dacă, după cum am asigurat-o eu, nimeni nu e obligat să se dezbrace de-a-ntregul. Nu, niciodată! Care vasăzică Voica nu s-a nemțit încă destul de temeinic pentru a se emancipa de rușinea corpului gol. Poate o fi vina vârstei ei de nici-cățel-nici-câine?
După o scurtă ezitare, Kira se lăsă convinsă să se dezbrace. „Doar sunt copil”, – se justifică ea. Adevărat e că era singurul copil din toată baia. Eu nu mai sunt copil, dar în acest spațiu toți se simt puțin copii, contactând acțiunea apei prin toată suprafața pielii, la fel cum au făcut-o la origine în apa amniotică. Nu m-am lăsat deci rugat de două ori și mi-am scos repede slipul, am luat ștergarele și ne-am îndreptat spre prima baie, uitându-ne unul la altul, doar în ochi, lăsând celelalte părți ale corpurilor în zona estompată a privirii.
Am avut trei ore la dispoziție, dar timpul în acest spațiu se scurge firesc, organic, spre deosebire de cel stors clipă de clipă la muncă la R. Dintr-o sală de sauna ne prelingem în bazinul de afară sau în cel cu jacuzzi dinăuntru și invers până le încercăm pe toate câte erau, vreo opt. Ne-am dus și în sala de relaxare, rezervată, ca să vezi, celor care au nevoie de liniște și însingurare pentru a se retrage din zgomotul surd al băilor și al holului.
Kira își plimba goliciunea în sălile de sauna și în bazine în mod firesc, cu dezinvoltură, pe care ar trebui să o învăț și eu. Fiind afară, îmi scoteam repede prosopul și mă aruncam în piscină și nu doar din cauza frigului, ci și da, de rușine. De cealaltă parte, publicul băii nu părea câtuși de puțin rușinat. E adevărat că nemții sunt cunoscuți prin atitudinea lor relaxată față de nuditate, spre deosebire de noi, ceilalți. Prin urmare, și Kira e ceva mai relaxată – și deci mai nemțoaică – în această privință.
Când am venit acasă și le-am povestit celor de-ai casei, Aurelia ne-a felicitat, în special pe Kira, pentru îndrăzneala de a-și înfrunta nuditatea. Voica, în schimb, a declarat că nu va merge la saună în ruptul capului, chiar dacă, după cum am asigurat-o eu, nimeni nu e obligat să se dezbrace de-a-ntregul. Nu, niciodată! Care vasăzică Voica nu s-a nemțit încă destul de temeinic pentru a se emancipa de rușinea corpului gol. Poate o fi vina vârstei ei de nici-cățel-nici-câine?