sâmbătă, 5 octombrie 2019


Ieșim cu Kira din scara blocului și simțim că ne vină în față un miros râncet care s-a așezat deasupra orașului de vreo săptămână. Kira se oprește și spune: miroase ca la sanatoriu. Care sanatoriu, Kira? Ca la mare? – Da, da... - Și îți place cum miroase? – Da! – izbucni Kira. Mi-am adus și eu aminte de acel miros de la Sergheevka. Probabil și vecinii noștri ucraineni aveau probleme cu stația de epurare sau cu poluarea apelor subterane. Întâmplarea îmi aduce aminte de bancul în care doi viermi, tatăl și fiul, stau într-un rahat, iar fiul îl întreabă pe tată: tata, de ce alți viermi stau în mere, pere și alte fructe, iar noi stâm în rahat? – Pentru că noi suntem patrioți, fiule! – răspunde cu mândrie viermele-tată. Ar fi ironic dacă, într-o bună zi, mirosul de rahat le va stârni fiicelor mele nostalgii după baștină. Un rahat pe post de madlenă.