Ieșim cu Kira din scara blocului și simțim că ne vină în față un miros
râncet care s-a așezat deasupra orașului de vreo săptămână. Kira se oprește și
spune: miroase ca la sanatoriu. Care sanatoriu, Kira? Ca la mare? – Da, da... -
Și îți place cum miroase? – Da! – izbucni Kira. Mi-am adus și eu aminte de acel
miros de la Sergheevka. Probabil și vecinii noștri ucraineni aveau probleme cu
stația de epurare sau cu poluarea apelor subterane. Întâmplarea îmi aduce
aminte de bancul în care doi viermi, tatăl și fiul, stau într-un rahat, iar
fiul îl întreabă pe tată: tata, de ce alți viermi stau în mere, pere și alte
fructe, iar noi stâm în rahat? – Pentru că noi suntem patrioți, fiule! – răspunde
cu mândrie viermele-tată. Ar fi ironic dacă, într-o bună zi, mirosul de rahat le
va stârni fiicelor mele nostalgii după baștină. Un rahat pe post de madlenă.
