Merg dimineața cu Kira la pădure. Voica rămâne acasă – a preluat boala de
la Kira, cu tot cu febră, iar acum Kira e cea teafără... Ne ducem, ca de obicei,
la poiana de lângă țeava cea mare prin care trece negreșit apă pentru tot
orașul. Acum poiana e traversată de o tranșee lungă și adâncă, iar în mijlocul poienei
a apărut o ditamai grămadă de nisip lutos. Mă simțeam de parcă cineva ar fi
făcut asta în chiar grădina noastră, pe care n-o avem deocamdată. Kira însă era
bine dispusă. A vrut să urcăm pe muntele de nisip. Așa am și făcut – am
continuat acolo exercițiile. Vorbeam despre păsări și animăluțele care trăiesc
în pădure. La un moment dat, Kira îmi pune mintea la încercare cu o ghicitoare.
Ce-i asta: un animal cu blana sură, care merge încet pe drum și se joacă cu
trei bursuci... – Hm, nu știu... o fi un iepure, mă dau eu cu părerea... Nu,
tata, nu știi că iepurele e alb... și sare, uite așa... Îi spun că sunt și iepuri
suri, dar e drept că nu prea merg, cu atât mai puțin încet... Poate lupul? E
sur, poate merge încet, dacă vrea... Nu, nu, se amuză Kira de mine. Nu știi că
lupul a mâncat-o pe Scufița roșie? Da, adevărat... Mă gândeam că e timpul să capitulez...
Am mai făcut niște exerciții, ne-am mai plimbat, schimbasem subiectul... La ieșire
din pădure, mi-am adus aminte de ghicitoarea Kirei. O întreb: dar, Kira, nu
mi-ai mai spus răspunsul la ghicitoare, cine e animalul sur care se joacă cu
trei bursuci? Un animal cu blana sură, merge încet... Da, da, și se joacă cu
trei bursuci... Păi, e mama de bursuci! N-ai ghicit, așa-i tata?! Altă dată să
vii la mine să-ți spun... Într-adevăr, totul se leagă acum, perfect logic: ce
alt animal sur ar putea fi decât o mamă de bursuci? Da, Kira, te-am subestimat, ești foarte bună
la născocit și la spus ghicitori! Am vizualizat mama de bursuci mergând încet prin pădure,
jucându-se cu cei trei bursuci ai ei...
