De cîteva luni, mai exact de cînd am început să o luăm pe Voichița cu o oră
mai devreme, ea ne amintește de fiecare dată să nu uităm să o luăm la 5. – Să
mă iei la cinci, fără nici un minut! Mai nou, ne spune să o luăm la 4. –
Păi, Voica, nu spuneai de obicei să te luăm la 5? – Dar nu știi că s-a schimbat
ora? De fapt, a trecut vreo lună de cînd s-a schimbat ora. Și oricum nu sînt
sigur că în interesul Voicăi.
Azi am venit la grădiniță mai devreme și am trecut mai întîi pe la Voica. Exact în momentul în care ieșeau afară. – Tata, mulțumesc că ai venit și mai devreme! E ora mea preferată. Era ora 4 și 20.
Apoi trecem să o luăm pe Kira. Cînd ne vede, vine să ne arate desenul ei,
dar cînd își dă seama că am venit să o luăm acasă, începe să scîncească că nu
vrea acasă, că vrea să rămînă la grădiniță. Asta-i bună! La un moment dat, vine
și doamna educatoare, la început intrigată, apoi vizibil flatată de plînsul
Kirei. – Ți-a plăcut azi la grădiniță? Lasă că va fi și mîine interesant, îi
spune ea Kirei, strîngînd-o la piept cu un dor anticipat.