Îmi dau seama cu greu cît de mult m-au
schimbat copiii mei, dar sînt sigur că m-au schimbat și, iertată să-mi fie modestia,
în bine – am devenit mai bun. Și mai înțelept, cu siguranță. Deși pînă la înțelepciune
deplină mai am cale lungă. Oare cîți copii mi-ar mai trebui? Dar nu cantitatea
e importantă, ci conștiința pe care ți-o pot da propriii copii că orice moment
petrecut cu ei îi crește și te crește deopotrivă, că orice cuvînt, orice gest,
orice joc – și lipsa lor – sînt ca niște semințe aruncate pe un sol mănos. Și în
bine și în rău. Cînd crești niște copii e ca și cum ai asista și ai participa, de
la început, la facerea lumii și la nașterea omenirii de la Adam încoace. Înțelegi
omul în toată complexitatea ființei lui, cu rău și bine. Îți dai seama cum e să
clădești o societate și să guvernezi o țară. Și pentru că am avut noroc
de fete, îmi vine să cred că acum, într-un sfîrșit, înțeleg cu ce răsuflă și ce
vor femeile. Nu că aș pretinde că acum le-aș cunoaște pe de-a-ntregul, dar sînt
pe calea cea bună. Mă gîndesc cu un of la micile nedreptăți pe care le-am
făcut față de ele. Dar cine dacă nu niște făpturi care cresc pe zi ce trece odată
cu tine îți pot insufla mai bine sentimentul că lucrurile pe care le spui și le
faci în raport cu ceilalți sînt greu reversibile? Partea bună este că totuși
sînt – reversibile.
De la Voica am învățat că a ierta e o virtute,
poate una din cele mai importante. Pentru că ea a știut cel mai bine să ierte
atunci cînd, din propria-mi bățoșenie, îmi dădeam cu stîngu-n dreptul. Nici pînă
acum n-am învățat s-o fac, așa firesc, cum o face ea. Dar mai am timp s-o învăț
și pe asta, sper.
Kira m-a învățat că doar cu iubirea poți
înțelege și cunoaște lucrurile care contează, în primul rînd pe cel de lîngă
tine. Poți fi și o stană de piatră, tare și rece. Dar dacă te îmbrățișează Kira
și îți mai pupă și mîna, revii din nou la viață și îți recapeți pe dată licărul
ochilor. De la Kira am mai deprins un lucru fundamental: că oamenii și
lucrurile din jurul nostru, ca și noi înșine, sînt trecători. Și că prin
urmare e bine să fim cu ei, aici și acum și cît mai mult timp. Nu e nevoie să
pierzi pe cineva ca să-l iubești cu adevărat. Mai bine-l descoperi pe moment ce
trece...
... Promit să fiu de acum înainte un învățăcel
mai sîrguincios și mai iubitor. Nu vă pierdeți răbdarea. Mă simt capabil.