La 6:20 ajung alergând în dreptul geamului familiei Best cu care ne-am întovărășit grație fetelor noastre mai mari, care învață în aceeași clasă. Mereu la aceeași oră, familia Best, doi adulți și trei copii, stă la masă. Pe centrul mesei stă un ceainic de cafea, un ulcior de lapte sau coșul de pâine, variabil. Am remarcat că în timp ce noi stăm la masă mereu la aceleași locuri, membrii familiei Best stau la masă amestecați, după regula primul venit, primul servit sau, mai exact, auto-servit. Fețe zâmbitoare, mâinile întinse spre centrul mesei pentru a se autoservi sau pentru a se ajuta unii pe alții. La întoarcere, Flo tatăl sau Alex mama întârzie în sufragerie pentru a drege și culege ultimele lucruri. Alteori camera e pustie. În fiecare dimineață, la aceeași oră, preț de câteva clipe, am parte de un reality show în direct în care surprind cele mai mici diferențe și expresiile fețelor pentru a reconstitui întreaga poveste a cotidianului familiei Best. Această poveste îmi dă avânt pentru o zi întreagă; repetitivitatea ei, aidoma soarelui care răsare, mă reconfortează. Într-o dimineață, la 6:20, geamul sufrageriei familiei Best era întunecat. Era o zi lucrătoare și prin urmare mi-am făcut griji pentru ei. La întoarcere, la masă stătea doar Alex cu o față gânditoare. Sau poate mai degrabă preocupată? Am rugat-o pe Voica să o întrebe pe Charlie Best dacă e totul în regulă în familia lor, după care am renunțat. Nu am vrut să deconspir secretul spectatorului tainic al filmului matinal în care membrii familiei Best își joacă propriul rol.
Și noi avem geamuri largi, generoase, deși mai puțin accesibile spectatorilor din afară, căci ne aflăm la etajul doi. Când vine seara, Aurelia obișnuiește să tragă perdelele pentru a nu se lăsa văzută de vecinii de vizavi sau de eventualii trecători. Din partea mea, eu nu aș avea nimic de ascuns. Dimpotrivă, particip cu plăcere la schimbul discret al spectacolelor de familie; fac înadins pentru a stârni curiozitatea sau poate chiar admirația. Îmi place să trebăluiesc la bucătărie, iar pe masa cinei nu uit să aprind o lumânare care să ne lumineze misterios ovalul fețelor. Un artist suprarealist fantasma să locuiască într-un apartament de sticlă: un fel de a-ți expune creativ propria viață privirilor dornice de spectacol. Apartamentele cu geamurile largi de pe Lore-Kullmer Straße lasă însă loc pentru mister, orchestrează intrările și ieșirile protagoniștilor în lumina sufrageriei și modulează abil suspense-ul.