jurnal de tatic

Ieri a început sezonul cadourilor de ziua Kirei. Unul din ele a venit cu anticipație de 10 zile – un papagal cu penaj albastru, ai zice că e chiar pasărea albastră. Voica îl aștepta cel mai mult, știind dinainte despre ce va fi vorba. L-a numit Blue. Kira, în schimb, a rămas puțin descumpănită. Se vede că se aștepta la altceva. Aurelia nu vroia să-i mai ia o jucărie de plastic, a câta? Din toate animalele de companie posibile, ne-am oprit asupra celui pe care îl credeam cel mai puțin solicitant. (În paranteze fie spus, stăpâna unui cățel de vânzare a sfătuit-o pe Aurelia că, dacă suntem atașați de valori materiale, de genul mobilă moale și covoare, atunci mai bine să nu...). Ne-am gândit că un animal le va face viața de carantină mai veselă. Efectul a fost însă contrariu celui așteptat în cazul Kirei. A devenit geloasă. I se părea că îl iubim mai mult decât pe ea. Seara ne-am jucat în unul din jocurile ei preferate. Se face că ea e Aurelia, eu sunt Petru, mereu același, Aurelia e Voica, iar Voica e Kira. Apoi se uită la colivia papagalului și adaugă: și să ne prefacem că papagalul, și cușca lui, nu există. Am acceptat scenariul ei și am pus muzică clasică – eu făceam reverințe de prinț, ea de prințesă, apoi brusc ne luam de braț și ne prindeam într-o horă îndrăcită și râdeam de ne țineam de burtă. După, ne mai linișteam puțin și o luam de la capăt.