duminică, 18 noiembrie 2018

De fiecare dată cînd Kira sau Voica stau mai mult de cîteva zile pe undeva, de obicei la bunei, ne pare că au crescut vizibil. De astă dată, Kira a stat la bunica Maria o saptămînă întreagă, ca să se pună pe picioare după o otită grea. Am văzut-o doar pe skype toate zilele astea, vorbind pe două voci – și pe unde diferite – cu bunica Maria. La un moment dat a început să se plictisească doar de compania bunicii și ne întreba mereu cînd venim. Bunica Maria a înțeles că ar trebui să inventeze ceva ca să-și țină nepoata și a invitat doi copii din mahala, pentru a o socializa pe Kira. Bunica ne spunea cu mîndrie pe skype că, deși acei copii erau cu vreo 2 ani mai mari decît Kira, fiica noastră o făcea pe educatoarea cu ei: le organiza jocuri, le arăta cum să deseneze fețe de oameni. A desenat ea însăși o mulțime de schițe ce amintesc la prima vedere de maniera naiv-simbolistă a lui Kandinsky. Cînd bunica o întreba ce a desenat, avea la toate un răspuns: chipul mamei. Dar cea mai mare realizare a ei de cînd a stat la bunica a fost că a început a spune sunetul R. Ne tot spunea: mama, uite, Ki-i-Ra, tata: Ki-i-Rrra... Ki-RRR-a NeguRRă... Nu puteam crede că a crescut așa de mare în doar o săptămînă. Iar să spui R, nu e deloc puțin lucru pentru un copil de trei ani jumate. Este consoana care dă siguranță întregului sistem fonic, aidoma unei armaturi metalice care ține carcasa unui eșafodaj. E bine, Kira! Mîine cu ce ne mai surprinzi?