În sanatoriu, Voica a făcut o adevărată pasiune pentru
un băiat cu vreo 7-8 ani mai mare decît ea, pe care îl asociază cu Peter Pan
și căruia așa și-i spune: Peter Pan. Are o față drăgălașă, de băiat veșnic,
care într-adevăr amintește de protagonistul ultimei ecranizări pe care am
văzut-o cu ea. În acel film se înfiripase o poveste de dragoste dintre Peter
Pen și o fată din oraș, pe care Peter o luase pe sus cu tot cu frățiori,
departe, în tărîmul de nicăieri. Mi-a spus mai tîrziu că îl văzuse pe holul
sanatoriului, venind de la proceduri, cel mai degrabă după o baie cu nămol, judecînd
după chica lipită de frunte. A remarcat asemănarea cu personajul din poveste și
i-a spus-o atunci mamei. Cînd l-a văzut la discotecă ne-a spus că vrea să
danseze cu el. Pentru ca să-i satisfacă acest hatîr, Aurelia a mers să-i
propună băiatului să danseze cu fata noastră. Iar Peter Pan – nu știam cum îl
chema în realitate – acceptase. Voica era fericită.
De atunci, pasiunea se tranformă într-o obsesie. Peter Pan încolo, Peter Pan încoace. Mă deranja nu știu de ce această poveste. E totuși o diferență de vîrstă importantă între ei și, în plus, Voichița îmi pare chiar mică de tot pentru asemenea pasiuni. Am rugat-o deci să ne scutească. Aurelia mă probozește că dacă nu iau în serios sentimentele copilului, cum am de gînd să-i cîștig încrederea? Avea dreptate. Am făcut deci un efort și am ascultat-o cu răbdare. Ni se părea amuzant că se manifesta copilărește, ca pentru un copil de 6 ani, într-o situație pe care noi cu toții o asociem, dintr-o anumită îngustime a minții probabil, unei vîrste mai tîrzii. Se gîndea mereu la Peter Pan: oare ce face acum Peter Pan?, unde se duce Peter Pan?, merge și el la mare?, în ce detașament este Peter Pan?, dar oare cum îl cheamă cu-adevărat pe Peter Pan?... Răspundeam la toate cu tact și răbdare, încercînd să-i transmitem și niște învățăminte de educație sentimentală. Totuși, Voichița continua să se comporte ca un copil îndrăgostit, cu toate ciudățeniile unei asemenea încrucișări.Oriunde îl vedea pe Peter Pan, arăta la el cu degetul și căuta mereu să-i taie calea și să-l salute. Și Peter Pan, băiat finuț, o saluta cu un zîmbet politicos. Ai văzut, tata, Peter Pan mi-a zîmbit! Da, Voichița, am remarcat. E un băiat simpatic... La discotecă, îndată ce auzea cuvîntul cheie „medlennîi taneț” (dans lent), se repezea să-i caute compania. O dată i-a spus chiar: vrei să dansezi cu mine? Da!! – ce mai întrebare? La un concurs între detașamene și în care a participat, firește, și detașamentul lui Peter Pan, am aflat și numele adevărat al băiatului: Slava - simplu, clar, concis. Pentru mine cu Aurelia a fost oarecum o mică decepție – ne așteptam la un nume nu știu cum mai literar... Dar pentru Voica această schimbare bruscă a numelui eroului viselor ei n-a fost deloc problematică. A trecut cu ușurință de la Peter Pan la Slava. De acum încainte s-a auzit doar de slavaslavaslava... Ne-am dat seama că noi am fost mai bovarici la faza asta decît ea – cel puțin asta m-a liniștit un pic. Dar povestea de dragoste cu iz de eau-de-rose a contiuat în același duh.
În astă seară, Voica n-a mai așteptat să vină vreun medlenîi taneț, ci a sărit fuguța să-i caute compania și apoi cînd îl găsea se tot învîrtea în jurul lui ca un satelit, țintuindu-l cu privirea. Am avut din nou sentimentul, de astă dată împărtășit cu Aurelia, că fata noastră se comportă inadecvat și, mai mult, cu un risc potențial pentru echilibrul ei psihologic. Ne satisfăceam cu gîndul că vacanța se termină în curînd și odată cu ea și aventurile sentimentale de moment. Dar asemenea experiențe frustrate n-ar putea-o lăsa oare cu sechele? Am simțit nevoia să-i vorbim, neîntîrziat. I-am spus, fără să rumegăm prea mult cuvintele, de diferența de vîrstă dintre ea și Peter..., pardon Slava, asta deși diferența de ani dintre mine și Aurelia e de zece; i-am vorbit de demnitate, deși noi știm că atunci cînd am fost și noi îndrăgostiți, nu ne împovăram din cale afară cu asemenea reguli morale. I-am vorbit, în sfîrșit, de respectul pentru liberul arbitru al alesului ei, tocmai pentru dreptul acestuia de a alege. Dar oare cui i-a păsat, cînd a fost vreodată îndrăgostit, de liberul arbitru alobiectului dorinței sale? E complicat deci și nu știm dacă am fost convingători. Singurul argument de neclintit pe care ar trebui să-l rețină Voica a fost că la șase ani nu ai voie să fii îndrăgostit așa cum poți fi la 16. Copiii nu au voie să iubească, e clar. Mai exact, nu au voie să-și iubească decît părinții, buneii și eventual patria. Noaptea, Voica a avut un vis: se făcea că e mare și poate să se iubească nestingherit cu Peter Pan. Iar Peter Pan a luat-o în brațe și a dus-o acolo departe, în tărîmul de nicăieri, acolo unde copiii nu devin niciodată adulți.