Ieri Aurelia a plecat din nou la Iași și m-a lăsat pe mine și pe bunica Maria să avem grijă de copii. Seara cînd am venit de la universitate, bunica îi culca după metoda pe care probabil o mai practicase la ea acasă, cînd rămînea cu nepoții: stătea cu ei în patul nostru și le spunea povești. De ce în patul nostru? – întreb eu cu mirare neascunsă. Ca să adoarmă mai bine, sub susur de poveste. Iar după ce vor adormi, le vom duce în patul lor. Tare zănatică metodă mi s-a părut. Și absolut inaplicabilă. Căci îmi cunosc odraslele care pot adormi în pozițiile cele mai nefirești, dar niciodată cînd le spune cineva povești. Darămite să le mai duci după asta pe sus în patul lor. Ce idee! Abia de am așteptat încheierea poveștii și le-am transportat pe fiecare în paturile cui le are. Nu fără proteste și rezistențe, desigur. După ce le-am cîntat tradiționalul Somnoroase păsărele, Voica mă întreabă, din numele ambelor, de ce nu accept să doarmă și ele în patul meu. Pentru că eu nu obișnuiesc să dorm decît cu mama voastră, le spun eu, ca de la sine înțeles. Și nu vrei să dormi nici cu bunica, continuă ea să mă iscodească, sau ți-i greață? Mda, uite că nu vrea să mă lase să dorm de unul singur în ruptul capului. Nu, Voichița, nu dorm decît cu propria soția, și atît.
În acea noapte de pomină, Kira m-a strigat, cum îi e obiceiul, că vrea pipi. M-am sculat tîrîndu-mi picioarele în regim semiautomat în camera copiilor, ca o fantoșă trasă de niște sfori invizibile. Pipi, pipi - îmi spune Kira, cînd ajung lîngă patul ei. Cînd o iau în brațe îmi dau seama că a și făcut pe ea. Mi-a luat cîteva zeci de secunde bune ca să înțeleg ce trebuie să fac. O oră după asta n-am mai putut să adorm. Mă tot gîndeam la diverse în timp ce dinspre mîini îmi venea iz de pipi. Mă felicit pentru tăria de a nu fi cedat chemărilor mamei soacră de a dormi cu Kira într-un pat. E totuși un mare avantaj să împarți patul conjugal cu cineva care nu face pe el sau ea în dricul nopții.
