Treceți la conținutul principal
De cîteva zile Kirei îi cresc două măsele. Nu știam sau uitasem că măselele cresc atît de dureros. Odată cu ea, suferim cu toții, la pachet. E uluitor cum poate să te transforme o banală durere de măsea. Ziua ai zice că e un copil ca toți copiii. Noaptea devine un adevărat vîrcolac cu gingiile în flăcări. Tot în această perioadă am hotărît să o mutăm din patul ei de bebeluș – cu gard, în patul de copil mare, care o aștepta răbdător, suspendat pe verticală.
Tot așa agitată, mai ales pe timp de noapte, se făcuse în prima săptămînă după ce am dat-o anul trecut la grădinița particulară (centrul de dezvoltare) de lîngă pădure. Și atunci am umblat vreo două săptămîni cheauni de nesomn. Pînă s-a acomodat. Prin urmare, asta urmează să facă și aici, cel puțin în cazul în care grădinița are vreo relevanță în toată această poveste.
Bineînțeles, cu atîtea calamități căzute buzna peste ea, Kira a preferat să doarmă cu maică-sa, lucru asupra căruia tatăl ei, altminteri intransigent în această privință, a trebuit să cedeze.
Am observat la un moment dat că durerile de dinți s-au întețit, iar spectacolul suferinței de măsele devenea tot mai puțin convingător. Mama ei, credulă de fire în tot ceea ce privește copiii (mai puțin cu soțul ei), o aducea mereu în patul conjugal drept recompensă pentru simularea reușită a durerii sau, atunci cînd tatăl zicea că nu mai vrea să doarmă într-un pat cu două femei agitate, se muta ea în patul Kirei. Cum ar veni, nu i-au răsărit încă măselele de minte, dar cu siguranță s-a făcut mai mintoasă.
O putem totuși înțelege. După ce că îi apar măselele, am dat-o la grădiniță, am mutat-o într-un alt pat, cu ocazia asta Aurelia i-a mai luat și așternut nou (cu Elsa, inscripționat cu mesajul programatic: „Следуй за своей мечтой („Urmează-ți visul”)), nu-i mai dăm sacul de dormit (e prea cald sub plapuma de iarnă), ce mai urmează?
Ieri seara Kira se pare că s-a resemnat cu noul pat și cu toate celelalte. Și-a revendicat totuși văcuța cea grea (cea adusă cîndva de mine din Germania pentru Voichița, burdușită cu semințe de levănțică, iar acum curată – spălată la mașină și uscată de rînd cu celelalte pufoșenii). A strîns vaca în brațe cu tărie, singurul fundament de stabilitate în acest iureș de schimbare și suferință. 

Postări populare de pe acest blog

Botezul Kirei. Am avut măcinări etice. Mă gîndeam la liberul arbitru al Kirei pe care îl încalc, la instituția bisericii (nu mă refer la biserica din ceruri etc.), pe care o cred coruptă din toate punctele de vedere, la tot alaiul de ritualuri și texte religioase pe care nu le vreau fondatoare pentru copilul meu... Nu mi-am depășit îndoielile, dar pînă la urmă am acceptat să particip. Îmi dau seama că, de fapt, acest ritual și altele, dincolo de litera și fapta lor, adună și sudează comunități. Iar Kira va decide ea însăși, mai tîrziu, dacă va fi sau nu creștină. Cel puțin pot spune că și ea și eu, și cred că și ceilalți membri ai familiei, cumetri și nași, ne-am simțit bine în această experiență. A fost cît se poate de simplu.
Avem parte de un week-end deosebit. Plecăm la Călărași (România) la mătușa Geta și unchiul Petru. E prima noastră ieșire în afară, de cînd am venit la București. O călătorie într-un oraș pe care un bun prieten l-a descris, bucureștenește, ca fiind fără identitate, dar căruia i-am descoperit, odată ajunși pe loc, o sumedenie de identități. În epoca socialistă era un oraș înfloritor, o puzderie de întreprinderi au îmbobocit în plină cîmpie a Bărăganului, în special combinatul siderurgic, fapt pentru care unchiul Petru, șef de șantier, trebuia să construiască, zi și noapte, blocuri de locuit pentru toți specialiștii, muncitorii calificați și mai puțin calificați, veniți din toată țara să ridice industria națională. Mătușa Geta vine dintr-o familie de refugiați basarabeni, rude de-ale Aureliei, de neamul Rotarilor – verișoară dreaptă cu mama Maria. Îi și văd pe mătușa Geta și pe unchiul Petru la poalele unui șantier, ținîndu-se de mîini în iureșul muncii socialiste. În anii tranziției din…
Oriunde am fi, la Chișinău, București, Sergheevka sau San-Francisco, lucrurile cele mai permanente și mai arhetipale în privința familiei noastre se petrec în cadrul locuinței și mai exact în limita patului conjugal. Ne gîndeam, mai ales după vizita noastră la neurolog, că tratamentul și schimbarea locului o vor face pe Kira să se statornicească în patul ei pe parcursul nopții. Tratamentul a trecut cu succes, ne-am aciuat la București bine mersi, dar Kira nu s-a mai resemnat să doarmă în patul ei (acum și al Voicăi), ci, ca și înainte, la miez de noapte plînge să o aducem în patul nostru sau vine ea de una singură. Dar chiar și după ce o primim în patul nostru, lucrurile nu se clarifică. Kira nu se ogoiește odată aflată între noi, ci începe a da cu pumnii și cu picioarele în aparentă dezordine în stînga-dreapta. La început mă poziționam cu spatele, în așa fel încît să nu-mi afecteze vreun organ vital. Aurelia n-a mai răbdat și, în una din nopți, s-a retras în patul Voicăi, mai puțin c…