duminică, 6 august 2017

Voica a stat cîteva zile la bunei, la Mugurel. Toate bune pînă au început căldurile. Stăteau claustrați mai toată ziua în casă, ca în vremuri de ciumă. Ca s-o mai scutim de o zi de caniculă într-o încăpere fără aer condiționat, hotărîm să o luăm acasă. Mai ales că Voica ne-o sugerase chiar ea prin Skype prin limbajul buzelor, ca să n-o audă bunica. Venim să o luăm în componență completă: eu, Aurelia și Kira. Voica – bucuroasă ca de obicei cînd o ducem la sau o luăm de la bunei. La plecare îi spune bunelului pe un ton cochet: „La revedere, frumușelule!” Bunelu’ își îndreaptă spinarea ca un pisoi trezit brusc din somn. La revedere, Voichița! – îi spune el cu timbrul vocii vibrînd energic. Și te mai așteptăm cu drag. Ochii îi luceau într-un fel anume, tinerește.

De cîteva zile – caniculă strașnică. Umblăm de dimineață în chiloți întreaga familie. Voica observă la baza șirei spinării Aureliei un mic promontoriu și îi spune că, mamă, ai o codiță ca la iepuraș. Apoi, se uită și la mine și vede același specific anatomic. După cîteva clipe de analiză  tăcută, conchide: „O familie de iepuroi, iepurași și iepurele”.