În acea zi de april, acum doi ani, plecam la
Iași de parcă aș fi plecat la armată. Aveam un lucru tare important de făcut
acolo și mi-am lăsat nevasta, cu burta la gură, iar dacă apar ceva semne, să-mi dai de știre, că las totul și alerg acasă. Părea foarte în formă pentru o femeie care stă să nască și chiar era.
Lucrul
important tocmai se sfîrșise. Telefonul stătea mut, nu dădea niciun semn. Și
atunci îi scriu eu și o întreb: ce faceți? Ne-am născut, îmi veni răspuns după ceva
timp. De la agonie la extaz și invers în aceeași clipă. Mă tot agit de colo încoace, dar... trenul plecase. Cu tot
cu copil și nevastă. Iar eu rămîn în gară, cu arme și bagaje.
Kira are doi ani. Iar eu plec, pentru
un lucru extrem de important. Totuși, viața mea e aici, cu ea, nu în altă
parte. La mulți ani, Kira!