Treceți la conținutul principal
Ieri am provocat o scenă de gelozie, din vină proprie, desigur. Cum a fost? O iau seara pe Voica de la dansuri. Acolo, de – copii, se prinde a întinde de tricou cu prietena ei Iulia. Îi smulge cu forța din mîini o etichetă de sticlă de apă minerală și, bucuroasă de ispravă, îi și face în ciudă: nea-nea-nea-nea-nea... Iulia în lacrimi. Încerc să-i spun Voicăi că nu e bine ce face. Ea nici să-i pese. Atunci, nu mă gîndesc mult și îi promit Iuliei ceva în schimb, ca s-o consolez. Pipăi ceva în geantă și scot o bucată de felicitare de Sf. Valentin. Iulia jubilează. Voica, în schimb, își întoarce zîmbetul pe dos. Îmi dau seama că am făcut-o lată și încerc s-o iau și așa și așa. Ofensată. Îi spun de ce am făcut asta: pentru că ea i-a luat Iuliei lucrul ei și atunci eu i-am oferit ceva în loc... Neconsolată. Tu o iubești pe Iulia, nu pe mine! Și izbucnește în plîns. Înțeleg că e grav și încerc să o asigur că nu e adevărat, că o iubesc doar pe ea (și pe mama ei). O conving să o ajut să se îmbrace și mergem. Nu ajută nici „împăcare, împăcare”, nici povești improvizate, nici întrebări iscoditoare. E boicotul tăcerii. Așa mă ține pînă acasă. Aici mă pîrăște mamei. Aceea mă dojenește. Iar eu mă îmbufnez la rîndu-mi... Pînă ne împăcăm.


Înainte de culcare îi citesc o poveste de Charles Perrault despre un rege căruia îi moare regina. Aceasta îi lasă dorință pe pat de moarte să se însoare doar cu o femeie mai deșteaptă și mai frumoasă decît dînsa. Regele caută peste tot o asemenea femeie și, desigur, nu găsește niciuna, pînă cînd o zărește pe fiică-sa: singura mai frumoasă și mai deșteaptă decît mama ei. Mi se pare aiurea cum evoluează povestea și îi propun Voicăi să citim altceva, o poveste mai interesantă. Găsim imediat una în care Degețel îl înșală pe căpcăun și îl face să-și mănînce propriile odrasle, șase la număr. Citesc pînă la capăt, dar încerc să atenuez momentele horror. Îmi dau seama că n-am fost foarte inspirat cînd am cumpărat această carte de povești de groază și incestuoase ale autorilor clasici: Andersen, frații Grimm, Perrault. Totodată poveștile astea moderne îmi par searbăde și moralizatoare. Pînă apare cartea de povești a mamei, va trebui să improvizăm.

Azi seara o iau pe Voica de la grădiniță. Îl surprind pe Victoraș atingîndu-i galant Voicăi fața. Apoi, în coridor, cum își așează mieros capul în poalele fetei mele. Abia mă abțin să nu-l conduc spre dulapul cui îl are. Voica îi zîmbește maiestuos, de parcă ar fi o Albă-ca-Zăpada cochetînd cu piticii. Și ce-a văzut mă rog în acest băiat zvăpăiat?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kira a început a fi extrem de sensibilă la batjocura Voicăi. Cade jos și se bate cu picioarele de pămînt. Voica jubilează. Uneori, Voica o face pe nevinovata. Eu doar rîdeam, zice. Alteori, e chiar nevinovată și doar rîde. Dar rîsul Voicăi are invariabil același efect asupra Kirei. Cînd rîde mama, Kira se bucură, iar cînd rîd eu, se enervează – observă Voica cu justețe. Cînd era mai mică (2-3 ani), noi rîdeam, iar Voica ne întreba de ce ne bucurăm. Mai tîrziu (4-5 ani), a mai prins la minte, dar a pierdut din simțul umorului. A devenit mai sensibilă la rîsul nostru, chiar și atunci cînd rîdeam fără răutate de boacănele ei. Istoria se repetă în povestea Kirei. Dar în percepția Kirei, rîsul Voicăi e fundamental diferit de al nostru. Noi rîdem cu bunăvoință, iar Voica rîde – în bătaie de joc. I-am atras atenția Voicăi asupra acestui fapt. Nu știu dacă a înțeles ce am vrut să-i spunem. Continua să se bucure de avantajul forței rîsului în fața Kirei. Dar într-o bună zi, i-am sugerat Kirei …
După ce am venit de la mare, am avut credeam eu ideea strălucită de a le face fetelor mele o surpriză. Am cumpărat bilete la Lacul lebedelor, la teatrul de Operă și Balet. N-am vrut să le spunem din timp pentru ca așteptarea să nu le consume statisfacția spectacolului. Între timp, am continuat să ascultăm seara bucăți in Chopin, Débussy, Ceaikovski. Și bineînțeles n-au lipsit nici dansurile de balet improvizate, în timpul ritualurilor noastre simfonice de dinainte de culcare. Ne ziceam că ce mai surpriză plăcută o să le facem. Numai că a apărut o mică problemă. Eu mi-am zis că nu putem să le lăsăm să danseze în timpul spectacolului, așa cum le-a devenit o obișnuință la alte spectacle. Vom deranja spectatorii care vor veni să se delecteze de la muzica și dansul balerinelor din scenă, nu de la cele din sală. Aurelia s-a uitat la mine dezaprobator: cum ar putea sa-i deranjeze? A pus chiar în discuție subiectul la o întîlnire cu prietenii. Unii au părut să-mi dea dreptate, dar cei mai mul…
„Motanul ăsta e profesor. El se întreabă: este profesor sau nu este profesor? Și nu știe care e vocea lui: chiț sau meau...” (Voichița).

Nu știu cum voi, dar eu mă identific perfect cu acest motan...